Şef de la Drumuri şi Poduri, ridicat de mascaţi după ce şi-a falsificat diploma de licenţă!

Şeful de la Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu, a fost ridicat de poliţişti şi-a falsificat diploma de licenţă!

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează trei percheziții domiciliare, în județele Giurgiu și Dolj.

Acțiunea vizează o persoană cu funcție de conducere în cadrul unei companii de interes strategic național, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Bogdan Bratu, şeful DRDP Craiova.

A încasat o sumă uriaşă

Persoana în cauză ar fi indus și menținut în eroare instituția, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate, care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce va fi administrat în cauză.

Condus la IGPR

Persoana cercetată va fi condusă la sediul I.G.P.R., pentru continuarea cercetărilor.

Directorul Bogdan Bratu e pasionat de mașinile de lux. Dar în declarația lui de avere se regăsesc un Audi, un BMW nu din cele mai noi și chiar un VW Polo. Bratu, însă, se afișează în oraș și la muncă cu alte două autoturisme, Mercedes-uri din gama de lux, care nu sunt menționate în declarațiile sale de avere.

Diplomele sale de studii au fost desființate de instanță. „Prejudiciul se ridică la aproape 1.000.000 lei, indemnizații încasate de directorul de la DRDP Craiova, instituție pe care o conduce din 2017 încoace. Am aflat și că acesta ar fi depus la dosarul de angajare inclusiv diploma falsă de licență de la Universitatea de Petrol și Gaze”, a transmis un corespondent al televiziunii.

„El a fost ridicat de polițiști, va fi dus de audieri la Direcția de Investigare a Criminalității Economice din București”, a transmit anchetatorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.