Scandalul la spitalul Floreasca continuă. Noi acuzații și declarațiile oficialilor Ministerului Sănătății

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat că va depune plângere penală în cazul femeii arse în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca. În timp ce deputatul USR îl acuză pe medicul Mircea Beuran pentru acest incident, doctorul spune că este nevinovat. Între timp, reprezentanții Ministerului Sănătăţii au mers la Spitalul Floreasca pentru a vedea starea pacientei arse în sala de operație.

Secretarul de stat Horațiu Moldovan, a declarat că femeia arsă în timpul operaţiei se află în stare critică, prognosticul medicilor în cazul ei fiind rezervat.

„Deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate, va depune o plângere penală la Parchetul General, luni, la ora 10:00, în legătură cu incendierea pe masa de operaţie a pacientei operată la Spitalul Floreasca de o echipă coordonată de profesorul Mircea Beuran”, a anunţat USR. Deputatul USR a anunțat că va depune sesizare penală după ce a postat, pe Facebook, cazul pacientei de la Spitalul Floreasca, care a luat foc pe masa de operație.El a citat declaraţii ale asistentelor care au văzut scena, potrivit cărora ar fi fost de vină medicul Mircea Beuran, cel care făcea intervenţia chirurgicală.

Săptămâna viitoare va fi trimis la spital Corpul de control al ministrului Sănătăţi, după ce vineri au avut loc primele verificări la spital.
Şi conducerea Spitalului Floreasca face verificări, anunțând că incidentul a fost rapid gestionat de echipa medicală, intervenţia chirurgicală fiind finalizată, cazul fiind anunţat în aceeaşi zi, când a fost începută o anchetă administrativă.

Bisturiu cu probleme

Incendiul a avut loc după ce bisturiul electric a fost folosit cu un biocid pe bază de alcool deoarece pacienta era alergică la iod.
„Acest accident combustional intrachirurghical e rezultatul combinației dintre un biocid care s-a folosit la aseptizarea tegumentului pacientului cu concentrație ridicată de alcool, câmpurile chirurgicale textile și folosirea unui electro-bisturiu. Este foarte probabil că, din intersecția acestor 3 elemente să se fi produs incendiul. Este un biocid care s-a folosit la aseptizarea câmpului operator, tegumentelor pacientului. Acel biocid are autorizație să fie folosit în acest sens. Problema este că electro-bisturiul are în specificația tehnică interdicția de a fi folosit în combinație cu acest biocid”, a explicat secretarul de stat, Horaţiu Moldovan.
„Echipa medicală trebuie să cunoască aceste specificații. De asemenea, probabil ar fi trebuit folosit al tip de dezinfectant”, a declarat secretarul de stat.

Pacienta arsă, în stare critică
O echipă coordonată de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a mers duminică dimineață la Spitalul Clinic de Urgență București pentru a vedea starea de sănătate a pacientei arse pe masă de operație, dar și felul în care este tratată.

„Am constatat că pacienta este foarte bine îngrijită de echipa de la Chirurge plastică, este într-o situație critică, prognosticul ei este rezervat. Nu sunt în măsură să vă dau concluziile anchetei. Nu doresc să mă antepronunț. Colegiul medicilor s-a autosesizat, iar Corpul de Control al Ministerului Sănătății are un control în curs, avem date despre el. Însă nu furnizez informații preliminare care să orienteze o soluție”,a declarat secretarul de stat Horațiu Moldovan, după ce a vizitat-o pe pacienta arsă la Spitalul Floreasca.
Pacienta suferă de cancer pancreatic și a avut două intervenții chirurgicale majore.

Ce spune doctorul Mircea Beuran

Mircea Beuran a declarat că a participat ulterior, în altă sală, la intervenţia care a vizat pacienta, preluând operaţia şi finalizând-o. El spune că a anunţat familia femeii şi conducerea spitalului în legătură cu incidentul.
„Eu am intrat în programul operator după ce trecuse evenimentul cu arsul și pacienta fusese mutată dintr-o sală în altă sală. Echipa am găsit-o șocată, speriată de evenimentul respectiv. Am continuat operația operația și am finalizat-o.(…) Am parafat protocolul operator. Au există încă 2 chirurgi. Aceștia au fost acolo. Regula este că cel cu grad cel mai mare – operând și finalizând operația, am pus această parafă. Lipsa de parafă nu înseamnă că nu sunt trecuți, ei (cei doi chirurgi n.r.) sunt trecuți”, a declarat medicul Mircea Beuran, la Digi24.

Chiar dacă medicul Mircea Beuran a negat că s-ar fi aflat în unitatea medicală în acea zi, el semnează protocolul operator al acestei intervenţii, spune secretarul de stat Horaţiu Moldovan.

Ministrul Sănătăţii Victor Costache a declarat că este suprinzător faptul că unii chirurgi implicaţi în incident refuză să coopereze cu echipele de control. Potrivit ministrului, în funcţie de rezultatele anchetei, vor fi sesizate Colegiul Medicilor şi alte instituţii competențe.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.