Satu Mare. Un șofer beat va ajunge direct la închisoare

Un șofer băut în vârstă de 36 de ani a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, lovind alte trei mașini care mergeau regulamentar.

În urma impactului foarte violent, unul dintre şoferi, în vârstă de 56 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital, murind la scurt timp. Șoferul băut era în mașină și cu copilul său de 5 ani care a fost grav rănit. Testat de poliţişti, etilotestul a indicat 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat. „La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Podul Decebal din municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu alte trei autoturisme. Din producerea evenimentului rutier, a rezultat decesul unui bărbat de 56 de ani, din Satu Mare, conducător al unuia dintre autovehicule, precum și rănirea gravă a unui minor de 5 ani, pasager în autoturismul condus de către bărbatul de 36 de ani. Testarea cu aparatul etilotest ar fi indicat, în cazul bărbatului de 36 de ani, o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis polițiștii maramureșeni. Conform legii Anastasia intrate recent în vigoare, șoferul va ajunge direct la inchisoare, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.