SATU MARE. Ucigașul actriței Gabriela Dorgai, la un pas de a fi descoperit după 8 ani

După 8 ani de la uciderea actriţei Gabriela Dorgai, în Satu Mare, anchetatorii au un suspect. Este vorba de un bărbat care şi-a violat fiica.

Gabriela Dorgai, o actriţă de 43 de ani de la Teatrul de Nord din Satu Mare, a fost ucisă în luna noiembrie 2014 pe maul râului Someş. Ea venea de la premieră unei piese cu fiica sa.

Lângă barajul Dobrogea, un bărbat a oprit-o și a dus-o lângă marginea apei, unde a agresat-o, i-a rupt coastele şi a sufocat-o. Bărbatul a dezbrăcat-o apoi şi a violat-o, tragedia având loc chiar în centrul orașului.

Trupul femeii a fost găsit a două zi de o tânără care se plimba cu bicicleta. Timp de 8 ani, poliţiştii au audiat peste 300 de oameni, realizând un portret robot al criminalului.

„Unul dintre cei doi martori a reuşit să reţină nişte semnalmente, pe baza lor am întocmit portretul robot”, a declarat Marius Gânţă, colonel în rezervă, potrivit observatornews.ro.

Un bărbat suspectat individ că şi-a violat fiica a intrat în atenția polițiștilor, acesta semănând cu portretul robot al ucigașului actriței .Procurorii i-au luat probe ADN. Potrivit unor surse, probele nu se potrivesc, dar anchetatorii cred că bărbatul a mai avut un complice.

Atunci când a avut loc crima, bărbatul era agent de pază la o firmă din zonă. După moartea actriței, el şi-a dat demisia şi a plecat în Germania.

Acesta a revenit în ţară anul trecut. În ultimii doi ani el și ar fi viola fiica cea mare acum în vârstă de 17 ani. care l-a reclamat.

Familia Gabrielei speră că făptaşul să fie tras la răspundere

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.