Protest la Ministerul Finanţelor şi ANAF. Angajații reclamă discrepanţele salariale

Sindicatul Naţional Finanţe Publice organizează, joi, pichetarea Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Angajații sunt nemulțumiți de salarizare și condițiile de muncă.

Protestul are loc joi, între 13.00 şi 14.00, la sediile Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Sindicaliştii reclamă finanţarea defectuasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice, în condiţii similare de muncă şi pregătire/specializare).

De asemenea, sindicaliştii mai reclamă: condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă; impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat (locaţii deservite de doar 4-5 persoane); îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect; lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanţistului, similar cu al altor categorii de funcţionari care desfăşoară activităţi specifice, precum activitatea desfăşurată  de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor; pregătirea profesională continuă este deficitară; necorelarea fişelor de post cu realităţile activităţii desfăşurate; sisteme informatice şi structuri IT, greoaie, uzate moral; ncorelări salariale în concordanţă cu actualele restricţii/incompatibilităţi şi răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanţişti (cu referire la proiectul de act normativ ce priveşte responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali şi imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituţia);

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.