Profesorii se iau la harţă cu ministrul Educaţiei: Nu poţi intra în casă să vezi dacă un dascăl face meditaţii!

Științea Agronomice

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că în viitoarea lege a Educaţiei va fi prevăzută interdicţia ca profesorii să facă meditaţii cu elevii de la clasele unde predau.

Părinții susțin, pe de altă parte, că măsura anunțată de Cîmpeanu e imposibil de implementat. Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, precizează că profesorii nu pot fi verificați ce fac în propria casă. „Nu ai cum să te duci în casa unui profesor să verifici dacă face meditații. ANAF a ieșit și a spus că este nevoie să fiscalizeze și vă spun de ce nu vor să-și facă firmă: în momentul când îți faci firmă și eliberezi o factură este clar că trebuie să treci datele copilului, este clar că face meditații cu elevul de la clasă”, a spus Cristache, la EuropaFM.

Ce spune ministrul

Sorin Cîmpeanu: „Nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil”, susţine ministrul, care consideră că este „de bun simţ” ca un dascăl să nu facă meditaţii cu elevii cărora le predă la şcoală.

CITEŞTE ŞI: Cîmpeanu, mesaj pentru profesori: Nu faci meditație cu elevul din clasa ta. Este o condiție de bun simț

„Este o chestiune de bun simţ ca un profesor să nu facă mediaţii cu propriii elevi. Pe de altă parte, meditaţiile sunt un lucru obişnuit în orice stat al acestei lumi, nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil, dar trebuie respectate în acelaşi timp şi condiţiile de etică. La nivelul legii vom ridica această interdicţie – al noii legi a educaţiei care va rezulta pentru implementarea proiectului România educată – şi vom avea o comisie naţională de inspecţie şcolară cu prerogative de verificare a respectării normelor de etică şi deontologie”, a afirmat Sorin Cîmpeanu marţi, la TVR. El a menţionat că din comisie vor face parte „profesori de o probitate morală şi profesională fără cusur” şi care să aibă experienţă şi în inspecţia şcolară. „După ce vom avea adoptat pachetul legislativ de bază, vom avea şi o metodologie subsecventă cu proceduri”, a adăugat Cîmpeanu. Potrivit ministrului, şi până în prezent a existat o prevedere care interzicea medicaţiile cu elevii de la clasă, în Ordinul de ministru 4831 din anul 2018, care însă nu a fost respectat.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Bun, profesorii sa faca meditatii sau sa nu faca meditatii… asta-i dilema.. Dar dilema este a profesorilor de matematica si romana… Cum ramane cu ceilalti profesori? Ei nici nu intra in discutie cand e vorba de a cere drepturi… Corect ar fi sa nu fie vizate doar romana si matematica pt examenele de admitere, pt ca elevii nu sunt interesati decat de cele 2 materii! Daca fac meditatii 4 ore pe saptamani, cand mai invata elevii la alte materii? Va spun eu, nu trebuie, le ajunge matematica si romana… E ciudat sa privesti cum se cearta ministerul cu profesorii celor 2 materii „de baza”: tu ca profesor de alta materie, ne prinzand gustul pt ‘meditatii’, nici dreptul sa ia parte la discutii nu si-l mai pot revendica. Eu ce zic: pot sa faca meditatii daca vor mai multi bani, dar oare ce replica as primi daca i-as intreba: „dar cu noi ceilalti cum ramane?” ? Va imaginati raspunsul? Egalitatea intre oameni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.