Agenția Națională de Integritate a sesizat Curtea de Apel București privind suma de peste 3 milioane de lei, pe care primarul comunei Corbeanca, Valeriu Anton, trimis în judecată pentru luare de mită și spălare de bani, nu poate să o justifice.
CITEŞTE ŞI: Buzău. Un curier a câștigat ilegal o mică avere din coletele clienţilor
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 3.061.855 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de către primarul comunei Corbeanca, Valeriu Anton, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice, anunță ANI într-un comunicat de presă remis luni. Agenția mai precizează că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, „în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Valeriu Anton împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”, potrivit comunicatului.
A fost reţinut
Valeriu Anton, primarul comunei Corbeanca, a fost reținut de procurorii DNA în luna mai a acestui an, într-un dosar privind retrocedări de terenuri. Primarul este acuzat că a cerut și primit mită – în bani și terenuri – de aproximativ 4 milioane de euro, pentru a aproba restituirea unor suprafețe de teren. Alături de Valeriu Anton, procurorii au mai reținut un complice, care, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, ar fi nepotul său, Robert Ilie Mihăilă. În luna iulie, cei doi au fost trimiși în judecată, în stare de arest. Acuzațiile DNA împotriva lui Valeriu Anton sunt de luare de mită, spălare de bani, instigare la fals și participație improprie la fals intelectual.
Cetățeanul TV