Premieră în călătoria cu avionul.Va fi necesar de „Pașaport Covid” pentru călătorie? Ce presupune acest lucru

Un program – pilot va începe încă din acest an. Iar aplicația va fi lansată pe magazinul Apple în primul trimestru al anului viitor și începând cu luna aprilie 2021 pentru Android.

Industria aviatică este printre cele mai afectate de criza provocată de pandemie. Primele vaccinuri sunt așteptate să fie validate în SUA și UE la finalul acestui an sau începutul anului viitor. Apariția vaccinurilor e văzută de companiile aeriene drept posibilitatea de relansare a afacerilor.

Cezar Osiceanu, pilot de linie cu o experiență de zbor de 40 de ani, a vorbit despre pașaportul Covid, respectiv daca poate fi o soluție viabilă pentru industria aviatică

„Ideea vine pe fondul unei necesități de verificare rapidă a pasagerului”

„ Ideea e buna. Doar ca avem alte trei probleme. Cine face acest sistem? Cine îl coordonează? Cum va fi el valabil pentru a fi înscrise datele respective, pentru că avem și GDPR.

Ideea este bună. Pandemia a forțat digitalizarea. Venim cu această provocare sistemică, acest pașaport. Ideea e bună, dar ne lovim de aceste aspecte.

Nu știu dacă v-ar conveni să se afle despre dumneavoastră că ați fost vaccinat sau bolnav.

„Nu putem obliga oamenii să se vaccineze”

Potrivit acestuia, trebuie să se țină cont de faptul că potrivit IATA, au fost doar 44 de cazuri de persoane pozitive din 1,2 miliarde de pasageri. Înseamnă că unul din 27 de milioane de pasageri s-a infectat în avion.

Deși riscul este foarte mic, industria transportului aerian este la pământ. Doar 10% din zboruri mai sunt operabile. Așa că se caută soluții, una fiind pașaportul Covid.

„Noi putem spune ca și companie că nu permitem zborul dacă nu v-ați vaccinat. Pasagerul poate să spună.M-am vaccinat, dar cu vaccin rusesc. Anglia poate să spună că nu primește cu vaccin rusesc”, a exemplificat pilotul altă problemă care ar putea apărea.

Pierderile companiilor aeriene în 2020 și 2021

Companiile aeriene urmează să înregistreze pierderi cumulate de 157 de miliarde de dolari în 2020 şi 2021. A avertizat Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian (IAT). Ea a înrăutăţit din nou estimările privind evoluţia sectorului ca răspuns la cel de-al doilea val de infecţii cu coronavirus şi la izolările care afectează marile pieţe.

Dacă în luna iunie IATA prognoza că această criză a coronavirusului va provoca liniilor aeriene pierderi nete de 84,3 miliarde de dolari în 2020, urmate de pierderi de 15,8 miliarde de dolari în 2021, marţi Asociaţia şi-a înrăutăţit estimările. Până la un deficit de 118,5 miliarde dolari numai în acest an. Urmat de pierderi suplimentare în valoare de 38,7 miliarde dolari în 2021.

Aceste prognoze pesimiste scot în evidenţă provocările cu care se confruntă sectorul transporturilor aeriene. Acest lucru în pofida veştilor bune referitoare la dezvoltarea unor vaccinuri anti-COVID-19.

„Impactul pozitiv pe care îl vor avea asupra economiei şi traficului aerian nu se va întâmpla la un nivel masiv înainte de mijlocul lui 2021”, a apreciat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac.

Conform celor mai recente estimări ale IATA, numărul de pasageri transportaţi de companiile aeriene va scădea până la 1,8 miliarde în acest an, de la 4,5 miliarde în 2019. Urmând să îşi revină parţial anul viitor până la 2,8 miliarde. Cifra de afaceri a companiilor aeriene va scădea cu peste 60%, în 2020 comparativ cu 2019, până la 328 miliarde de dolari.

„Cărţile de istorie vor menţiona 2020 drept cel mai prost an financiar pentru sectorul transportului aerian. În medie, companiile aeriene şi-au redus costurile cu un miliard de dolari în fiecare zi/Si cu toate acestea au acumulat pierderi fără precedent”, a spus Alexandre de Juniac.

Inițiative de testare a pasagerilor

IATA şi-a reiterat apelul către guverne să înlocuiască măsurile de carantină cu programe generalizate de testare.
„Vedem cum statele încep treptat să ne asculte”, a spus de Junes. El s-a referit la iniţiativele de testare care au fost demarate în Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, SUA şi Singapore.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial, potrivit .digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.