PNL şi PSD, negocieri pe Sănătate: Certificatul verde, mărul discordiei

Negocierile PNL – PSD – UDMR pe programul de guvernare continuă joi, cu domeniile Muncă, Sănătate, Educaţie, Cultură şi Mediu de afaceri.

„Mâine dimineaţă vom continua, de la ora 10,00, cu domeniul Muncii, Sănătatea, Cultura, Mediul de afaceri şi Învăţământul, ca să finalizăm până poimâine într-o formă compatibilizarea programului de guvernare”, a declarat miercuri, în prima zi de negocieri, prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur.
Miercuri, discuţiile au început la nivel politic şi au continuat cu specialişti în domeniul fiscal-economic.

Negocieri până duminică

„Am lucrat cu o parte din colegii din PNL şi PSD la punerea de acord a celor două – trei programe de guvernare, programul PNL, programul PSD, UDMR a fost pus de acord cu noi săptămânile trecute, şi, până la momentul acesta, am parcurs zece domenii, zece ministere”, a afirmat Flutur.

CITEŞTE ŞI: PSD vrea taxa pe lux: Vrei iaht, plăteşti! Aceşti bani ar urma să fie folosiţi la creşterea pensiilor şi salariilor

Liderul liberalilor, prim-ministrul interimar Florin Cîţu, speră ca negocierile să fie finalizate duminică.

În opinia sa, ar fi „ideal” ca votul în Parlament asupra noului Guvern să fie săptămâna viitoare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.