Piedone aruncă BOMBA despre Colectiv: Arafat mi-a spus să declarăm că au murit doar 7!

Primarul Sectorului 5 a declarat, la Realitatea Plus, că Raed Arafat a refuzat ca ambulanțe particulare să care răniții de la Colectiv, pe motiv că ar fi dăunat imaginii SMURD.

CITEŞTE ŞI: Directoare bătută de un coleg la DSP Arad

„Am fost printre primii implicați la incendiul de la Colectiv, iar după primele 13 minute de la alarmă am ajuns la fața locului. Eu mi-am dat demisia de la Primăria Sectorului 4 în semn de respect pentru victime. Justiția a făcut dreptate, până la urmă, dar atunci eram un țap ispășitor, ce trebuie prezentat drept trofeu opiniei publice. Le-am spus și judecătorilor la proces, că Arafat a întors acele salvări din drum. Sediul celor de la BGS era aproape de Colectiv, ei au venit primii, iar apoi cei de la Crucea Alb Galbenă. Însă Arafat a declarat, de față cu noi, că nu vrea salvări particulare pentru că-i strică imaginea. Noi căram răniții cu mașinile oamenilor de pe stradă, iar Arafat a spus că nu vrea salvări de la BGS și Crucea Alb Galbenă pentru că strică imaginea SMURD și IGSU”, a declarat Cristian Popescu Piedone.

Să nu se sperie lumea

„Sunt cel care pot spune, cu mâna pe inimă, că am fost primul care a numărat arșii și i-am spus lui Arafat că sunt 45 de morți, acoperiți cu folie puși pe niște europaleți. Iar el mi-a spus că să declarăm că au murit doar 7, ca să nu speriem lumea”, a mai spus Piedone.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.