Peste 2.000 de participanți la concertul aniversar STB 110 ani susținut de Smiley

STB 110 ani
Concertul lui Smiley a adunat în Parcul Izvor peste 2.000 de bucureșteni

Societatea de Transport București (STB) a aniversat, în acest weekend, 110 ani de existență printr-un concert al îndrăgiților cântăreți Smiley, What S Up și Jo, iar evenimentul a fost un real succes.   

Concertul s-a desfășurat sâmbătă în Parcul Izvor și a adunat peste 2.000 de participanți, după cum o dovedesc imaginile publicate de Cetățeanul.net. Asta în ciuda unor voci din presă care au afirmat că evenimentul a adunat oameni „cât să încapă într-un autobuz”.

STB 110 ani

Această campanie – pentru că vorbim despre o întreagă campanie aniversară a STB a fost văzută de toți ca o provocare. Inițiatorii au folosit instrumente noi de marketing, tocmai pentru a da semnalul unei schimbări în societate, începând de la atitudinea pe care fiecare din noi o avem în autobuz sau pe stradă, până la modul de comunicare al companiilor, indiferent că acestea sunt de stat sau din mediul privat.

Cum a fost receptat mesajul campaniei STB 110 ani

Desigur, companiile de stat și cele private trebuie să vadă comunicarea cu cetățenii în slujba cărora se află, într-un mod mai apropiat de aceștia și de nevoile lor.

Având în vedere că adresabilitatea către segmentul de public tânăr crește exponențial în mediul online, STB s-a adaptat noului „trend” și a apelat la influenceri (vloggeri și bloggeri) pentru a transmite mai ușor mesajele acestui important segment de public.

STB 110 ani

Bugetele care se cheltuiesc pe astfel de campanii în mediul online sunt mai mici, dar rezultatele sunt invers proporționale, reach-urile care se obțin într-o asemenea campanie pot ajunge la cifre uriașe.

Evenimentul aniversar STB 110 ani și-a atins obiectivele propuse: peste 2.000 de persoane au venit la concert și s-au bucurat de prestația la înălțime a celor trei cântăreți iubiți de toată lumea. În ceea ce privește transportul public bucureștean, lucrurile se pot transforma în bine, STB investind mai mult în confortul și în siguranța cetățenilor. Totuși să nu uităm însă că schimbarea se facedin toate direcțiile, nu doar de la cei ce ne deservesc cu serviciile publice, dar și de la noi înșine, indiferent de opțiunea politică sau de nivelul de instruire.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.