O pensiune din Râşnov a fost complet distrusă de un incendiu violent. Înăuntru erau cazaţi doi turişti, care au reuşit să se salveze, pagubele fiind foarte mari.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi iau in calcul ipoteza ca incendiul să fi fost pus din răzbunare. Flăcările au izbucnit în zona din spate a pensiunii cu două etaje și mansardă, doi turiști, soț și soție, fiind cazaţi într-una din camere. Pensiunea era construită într-o zonă turistică foarte apreciată, în apropiere de stațiunea Râșnov, la poalele masivului Bucegi. Pompierii militari și voluntari au încercat să limiteze pagubele cu o cisternă, patru autospeciale de stingere și două autoscări. Martorii spun că, înainte ca flăcările să izbucnească cu putere s-au auzit mai multe explozii. Poliţiştii au deschis o anchetă care va stabili cauza izbucnirii incendiului, fiind luată în considerare şi ipoteza cum că focul ar fi fost pus intenţionat, potrivit observatornews.ro.
Cetățeanul TV