Patriarhul Daniel, mesaj pentru politicieni: Un lider politic inspirat va lupta împotriva corupţiei!

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat marţi un mesaj participanţilor la ediţia naţională a Micului Dejun cu Rugăciune, în care subliniază că tema întâlnirii – „Leadership politic în identitate creştină” – reprezintă un îndemn adresat parlamentarilor români de a-şi împlini misiunea în spiritul valorilor creştine, cu discernământ, responsabilitate şi colegialitate.

CITEŞTE ŞI: ÎPS Teodosie lansează iar săgeţi către Patriarhul Daniel: Cere să fie făcut mitropolit

„Apelul la păstrarea, afirmarea şi promovarea acestor valori de către liderii politici poate fi considerat ca fiind întemeiat pe tradiţiile noastre naţionale şi ilustrat de domnitorii care s-au inspirat în lucrarea lor de conducători ai poporului din Legea strămoşească sau Legea creştinească.

Conducerea politică şi cea religioasă au mers împreună de-a lungul secolelor, în beneficiul moral-spiritual şi material al întregii societăţi româneşti, cele mai elocvente exemple fiind Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, afirmă Preafericitul Părinte Daniel, în mesajul adresat participanţilor la reuniunea organizată de Grupul de Rugăciune al Parlamentului României, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înfiinţare (1993).

Principiile creștine

PF Daniel arată că, astăzi, în mijlocul provocărilor inerente domeniului politic, principiile creştine pot oferi o temelie stabilă şi un ghid moral pentru cei care doresc să conducă societatea cu integritate, responsabilitate şi înţelepciune. „Ca orientare, două valori sunt permanent actuale: iubirea aproapelui şi slujirea comunităţii. Principiul central al învăţăturilor Domnului Iisus Hristos este iubirea de aproapele. Un lider care încorporează această valoare va căuta să servească nevoile comunităţii, asigurându-se că fiecare voce este auzită şi că fiecare persoană este tratată cu demnitate şi respect. (…) Într-o lume complexă şi adesea contradictorie, liderii politici pot întâlni situaţii în care sunt tentaţi să compromită sau să ignore valorile creştine din cauza presiunilor politice, economice sau sociale. Pentru depăşirea acestor situaţii, un lider creştin trebuie să revină constant la învăţăturile fundamentale ale credinţei sale”, subliniază Patriarhul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.