Palatul Cotroceni din Sectorul 5, reper cultural al Capitalei

Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni este cunoscut, în special de către tineri, mai ales drept sediul Administrației Prezidențiale. Aflat în arondarea sectorului 5, ansamblul istoric Cotroceni se află într-un loc plin de istorie, cu o tradiţie de vieţuire de peste patru sute de ani.

Pe acest teren situat la vest de București, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotrocenilor, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, între 1679 – 1681, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii al Vlăsiei.

Reședință cantacuzină și tiparniță a Bibliei

Palatul Cotroceni
Mănăstrea Cotroceni

Mănăstirea Cotroceni, cea mai importantă ctitorie a domnitorului, era înconjurată de ziduri și avea în centru frumoasa biserică în stil brâncovenesc cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) și „Sfinții Serghie și Vah” (7 octombrie), asemănătoare arhitectonic cu biserica episcopală de la Curtea de Argeș. Totodată, în incinta mănăstirii, domnitorul a ridicat și o reședință domnească. De asemenea, la mănăstirea Cotroceni a fost instalată și o tipografie, din aceasta ieșind mari lucrări ale vremii, printre care: „Evanghelia” din 1682, „Apostolul” din 1683 și celebra Scriptură, de suflet și credință ortodoxă, „Biblia de la București”, din anul 1688, cunoscută și drept „Biblia lui Șerban Cantacuzino”.

CITEȘTE ȘI Viitorul sună bine! Copiii de nota 10 din Sectorul 5

Barbu Știrbey, deschizător de drum pentru Grădina Botanică

De-a lungul timpului, ansamblul Cotroceni a suferit mai multe modificări, dar și-a păstrat constant funcția religioasă și de reședință domnească. Domnia lui Barbu Ştirbey (1849 – 1853) s-a dovedit benefică zonei, domnitorul refăcând şi redecorând palatul domnesc care a devenit reşedinţa sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Ştirbey a tăiat un drum nou, care a secţionat marele domeniu al mănăstirii, despărţind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860.

Regina Maria dezvoltă Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni

Istoria regalităţii din România este legată şi de Cotroceni, principele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen folosind din iunie 1866 palatul domnesc. Între 1893 – 1895 arhitectul francez Paul Gottereau, celebru în România, a refăcut palatul ca reședință pentru Principele moștenitor Ferdinand și Principesa Maria.

După Primul Război Mondial, sub directa îndrumare a Reginei Maria, Palatul Cotroceni a cunoscut modificări şi adăugiri, efectuate de arhitectul Grigore Cerchez.

CITEȘTE ȘI Cumnatul lui Octavian Goga, preot-paroh la Biserica Sfânta Treime – Ghencea din Sectorul 5

Palatul Cotroceni, dat pionierilor și apoi închis

După 1949, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Grav afectat de cutremurul din 1977, întreg ansamblul a intrat într-un amplu proces de refacere ca reședință pentru Președinția țării, construindu-se și o nouă aripă, proiectată de arhitectul N. Vlădescu. Biserica a fost demolată în 1984 și reconstruită în perioada 2003 – 2009, fiind redată cultului și inclusă în circuitul de vizitare.

Tabără militară a lui Vladimirescu

Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni este legat de numeroase evenimente istorice. În 1821, conducătorul revoluţiei, Tudor Vladimirescu, și-a stabilit aici tabăra militară. La Revoluţia din 1848 – 1849, numeroși revoluționari au fost arestați și încarcerați la închisoarea de la Cotroceni, înființată de turci.

Domnitorul Cuza, ctitorul Palatului Cotroceni în epoca modernă

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Cotrocenii devin un centru al unităţii şi modernizării politice a României, iar palatul capătă statutul de reşedinţă oficială. În 1916, la Cotroceni s-a hotărât părăsirea neutralităţii şi alăturarea României grupului de state care formau Antanta (Franţa, Rusia, Marea Britanie). În anul 1918, la Cotroceni s-a semnat cu Puterile Centrale tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti.
Palatul Cotroceni este monument istoric de categoria A (importanţă naţională). 

CITEȘTE ȘI Istoria „Doamnei din marmură” Ana Davila, din Sectorul 5 al Capitalei

Biserica Cotroceni, cripta Cantacuzinilor

Asemănătoare arhitectonic cu cea a deosebitei ctitorii a strămoşului său, Neagoe Basarab, de la Curtea de Argeş, biserica de la Cotroceni ocupa poziţia centrală, pe laturi ridicându-se palatul domnesc, casele egumeneşti (stăreţia), clopotniţa, chiliile, trapeza, cuhniile şi un paraclis. În 1682, Şerban Cantacuzino a închinat mănăstirea Cotroceni întregii comunităţii monastice de la Muntele Athos, stabilind ca egumenul să fie trimis de la Sfântul Munte, călugării de acolo primind ca ajutor anual o parte din veniturile acestei mănăstiri. Şerban Cantacuzino a fost înmormântat în cripta din biserica de la Cotroceni, ulterior mănăstirea devenind o necropolă a Cantacuzinilor. De-a lungul timpului, ansamblul Cotroceni a suferit mai multe modificări, dar și-a păstrat constant funcția religioasă și de reședință domnească. Mănăstirea Cotroceni, cea mai importantă ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino, era înconjurată de ziduri și avea în centru frumoasa biserică în stil brâncovenesc cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) și „Sfinții Serghie și Vah” (7 octombrie), hramuri alese în relaţie cu evenimente din viaţa personală a domnitorului Şerban Cantacuzino. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.