Noi reguli de călătorie cu avionul pentru români din 31 martie.

FOTO: ThePixelman/Pixabay.com
FOTO: ThePixelman/Pixabay.com

Călătorii români nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră, ci vor merge direct spre porţile de îmbarcare. Acest lucru va fi valabil de la 31 martie , in condiţiile în care cetăţenii români vor călători pe cale aeriană și maritimă spre ţări din Spaţiul Schengen, potrivit digi24.ro.

Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica, a precizat că poliţiştii de frontieră se vor afla în aeroporturi pentru a face verificări inopinate.

”Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti este unul din cele 17 aeroporturi pe care, începând cu data de 31 martie, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetăţenii statelor Schengen. De la această dată controalele la frontierele aeriene şi maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră. Începând cu 31 martie anul curent, cetăţenii care călătoresc în statele din Spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceştia urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare. Subliniez faptul că în sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligaţie suplimentară”, a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, duminică.”, a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica.

În continuare, poliţiştii de frontieră se vor afla în aeroporturi şi vor face verificări, dacă au unele suspiciuni. Au fost prezentate şi condiţiile de călătorie pentru minori, începând cu 31 martie.

”În ceea ce priveşte cetăţenii români minori, ca şi în cazul adulţilor, aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge, de asemenea, direct către poarta de îmbarcare. Ei nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spaţiul Schengen cu aceleaşi documente ca şi până în prezent”, a arătat Stoica.

”Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare: document de călătorie valabil; acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi; acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele; doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens; doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei. Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de: document de călătorie valabil; acord din partea ambilor părinţi; doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte”, a arătat Cornel Laurian Stoica.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.