Municipiul București are un nou prefect. Cine i-a luat locul lui Traian Berbeceanu

sursa foto, Alin Stoica USR Plus
sursa foto, Alin Stoica

Printr-o hotărâre luată de Guvern în şedinţa de miercuri, Alin-Bogdan Stoica a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti.

Prim-ministru a subliniat că Alin Stoica va depune jurământul joi.

„Au fost şi numiri de prefecţi. Bucureştiul are un prefect. Mâine va depune jurământul”, a spus premierul Florin Cîţu, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Palatul Victoria.

PLUS l-a desemnat pe președintele filialei PLUS sector 6, Alin Stoica, pentru funcția de prefect al Municipiului București, Acesta este avocat și a lucrat ca expert în domeniul relațiilor de muncă într-o companie multinațională.

Ce prefecţi au mai fost numiţi

În şedinţa de Executiv de miercuri au mai fost numiţi Marcel Ivanov, la conducerea judeţului Tulcea, şi Marcel Lăudatu în fruntea judeţului Vaslui.

Guvernul i-a numit în funcţia de subprefect pe Cosmin Boricean la Covasna şi Nicolae Topoleanu la Tulcea, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.