Medic celebru, despre criza coronavirusului: „Persoane sănătoase au intrat în spital”

FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com
FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com

Managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Capitală, Monica Pop, a povestit cazul unul coleg, care a făcut 3 teste în 3 locuri diferite. Dintre acestea, unul a ieșit pozitiv, celelalte două au ieșit negative, potrivit .antena3.ro

„Un coleg de-al nostru care şi-a făcut o testare în aceeaşi zi în trei laboratoare diferite pregătindu-se să plece în vacanţă. Primul test a ieşit pozitiv. Următoarele două teste negative”

Monica Pop a afirmat că i s-ar părea normal „să se facă două teste fiecărui pacient. Dar nu la un interval atât de scurt, sau să se preleveze direct două şi să meargă una la un laborator, alta la un altul”.

„Sunt situaţii în care oameni sănătoşi au intrat în spital”

„Dacă la ieşire trebuie două, de ce nu trebuie două la intrare? Sunt situaţii în care oameni sănătoşi au intrat în spital”, a afirmat dr. Monica Pop, potrivit antena3.ro.

În contextul în care, la începutul pandemiei, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, declara că masca trebuie purtată doar de persoanele infectate, medicul Monica Pop crede că acesta trebuia să explice oamenilor că lucrurile s-au schimbat și că purtarea măștii este un lucru pozitiv. Monica Pop a declarat că a văzut pe stradă doar oameni care purtau mască de protecție.

”Eu am ceva încredere în oamenii din țara asta, nu ceva. Chiar mai multă. Dimineață, când am mers spre spital, am văzut pe stradă numai oameni cu mască. Efectiv treceau strada sau așa… Oameni care aveau mască. De toate vârstele. Am urmărit. Să știți că oamenii înțeleg, în general, atunci când explici corect. Iar când nu spui astăzi un lucru și mâine altul, despre același subiect. Adică oamenii trebuie să ajungă la un consens și să spună un lucru.”, a spus Monica Pop.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.