Ministrul Muncii: Sporul de calculator și cel de confidențialitate ar trebui eliminate

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat că unele sporuri, inclusiv cel pentru calculator și cel de confidențialitate, ar trebui eliminate. De asemenea, Turcan spune că sporul de antenă ar putea fi acordat ca sumă fixă, astfel încât, „dacă există un nivel de radiații sau expunere la radiații, funcționarii să fie recompensați”

„De ce consider eu că trebuie să fie o doză destul de mare de precauţie, atunci când vorbim de această lege? Pentru că o categorie beneficiară de excepţie pentru care sporurile au ajuns să fie chiar 85 la sută în plus faţă de salariul de bază o reprezintă sistemul de sănătate şi anume medicii. Sunt medici care cu sporuri cu tot, ajung să aibă 85 la sută în plus faţă de salariul pe care l-ar avea fără sporul de condiţii foarte periculoase, foarte dificile. Or, medicii au fost eroi în această etapă. Gândiţi-vă, cum ar fi să vină un decident şi să spună, hai, nu ne interesează?(….)Ştiu că pentru unii politicieni ar fi foarte interesant să vină la televizor şi să spună tăiem toate sporurile, nu ne mai trebuie, bugetarii dacă s-ar putea să trăiască cu salariul minim pe economie. Ştiţi că în momentul de faţă, în sistemul bugetar există aproximativ 60.000 care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. În acelaşi timp, în sistemul privat avem aproximativ 1,3 milioane de angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie”, a declarat Turcan, potrivit Digi 24.

Ministrul a afirmat că sporul de calculator „nici nu ar trebui să existe” și că va propune eliminarea lui.

„Așa cum am propune eliminarea și pentru sporul de confidențialitate. Dacă lucrezi într-un domeniu care presupune confidențialitate, nu trebuie să fii răsplătit pentru faptul că respecți legea”, a adăugat Turcan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.