Edilul în funcție al Bucureştilor, Sorin Oprescu, este avantajat în cursa pentru primăria Capitalei, întrucât alegerile vor avea un singur tur de scrutin, a declarat prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban, care și-a anunțat participarea în competiția din partid pentru desemnarea candidatului la Primăria generală.
„Nefiind alegeri în două tururi, situația e un pic mai complicată. E avantajat primarul în funcție. Al doilea lucru, oarecum un dezavantaj, este că PSD nu a avut niciodată un concurent pe electoratul de stânga, el aproape întotdeauna a concentrat voturile alegătorilor de stânga. În timp ce în dreapta spectrului politic a existat o competiție, au fost mai mulți candidați”, a declarat Ludovic Orban la Adevărul Live.
În plus, a subliniat liberalul, electoratul de dreapta este mai puțin interesat de alegeri decât cel de stânga. El a precizat că nu a vorbit cu președintele Klaus Iohannis despre decizia sa, dar că liderii PNL știau de intenția sa de a candida.
Potrivit lui Ludovic Orban, procedura de desemnare a candidatului PNL nu e 100% obiectivă, însă a adăugat că nu îi privește ca pe niște adversari pe colegii înscriși în aceeași competiție. „Bucureștiul are nevoie de o viziune unitară. Nu poate o primărie de sector să aibă o altă strategie de dezvoltare decât cea de la Consiliul General al Municipiului București”, a subliniat Ludovic Orban.
Până în prezent, și-au mai anunțat înscrierea în competiția internă din PNL Cristian Bușoi, Costică Canacheu și Petre Roman.
Cetățeanul TV