Guvernul decide ce se va întâmpla cu frizeriile, saloanele și cabinetele stomatologice după 15 mai

FOTO: Gov.ro

Guvernul României ia în calcul să ridice o parte din restricțiile impuse și în domeniul economic. Astfel, saloanele de înfrumusețare, frizeriile și cabinetele stomatologice ar putea fi deschise, potrivit unor informații pe surse din PNL, citate de Digi24.ro.

Astfel, dincolo de ridicarea restricțiilor de circulație în afara locuinței, după data de 15 este posibil să se deschidă frizeriile și saloanele, cabinetele stomatologice, parcurile și spațiile comerciale care au intrare din stradă, astfel încât să se evite aglomerarea în interior.

Vor rămâne închise mall-urile, fiind considerate locuri unde măsurile de distanțare socială ar fi dificil de respectat. De asemenea, nici restaurantele nu vor fi deschise după încheierea stării de urgența, crede Guvernul.

Relaxarea nu este o certitudine

În ședința Biroului Executiv Național al PNL, premierul le-a transmis însă colegilor că relaxarea unor restricții este „analizată”, fără a fi o certitudine, pentru că totul depinde de contextul epidemiologic de la jumătatea lunii mai. De asemenea, Ludovic Orban  le-a spus lliberalilor că este nevoie să fie „precauți” în comunicarea publică, pentru că „unii oameni s-au relaxat prematur”, potrivit stiripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.