Grădiniţă amendată după ce doi copii de 3 ani au plecat de plimbare: I-a căutat Poliţia

politia, sursa foto google
politia, sursa foto google

O grădiniţă din municipiul Vaslui a fost sancţionată o amendă usturătoare după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112.

CITEŞTE ŞI: Politicienii se laudă că Economia bubuie în timp ce preţurile la alimente au EXPLODAT!

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc pe data de 11 aprilie, iar minorii nu au fost victimele vreunor infracţiuni, fiind încredinţaţi cadrelor didactice de la grădiniţă.Neglijența personalului costă însă mult. Grădinița are de plătit o amendă de 10.000 de lei pentru incidentul în care cei doi copii de trei ani au fost puși în pericol.

„Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, de către o femeie de 67 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că, pe trotuarul aferent străzii Traian, din municipiul Vaslui, în zona ‘Crucea Gării’, se află doi minori, neînsoţiţi.

I-a căutat Poliţia

În temeiul sesizării, la faţa locului a fost dirijat un echipaj de Poliţie, din cadrul Biroului Ordine Publică Vaslui, care a identificat minorii, ambii de trei ani şi a stabilit că aceştia urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Vaslui şi că ar fi plecat din unitatea amplasată pe strada Călugăreni. Unitatea de învăţământ a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru abateri prevăzute de H.G. 301 din 2012, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecţia persoanelor”, au transmis, sâmbătă, 13 aprilie, reprezentanţii IPJ Vaslui.Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a demarat verificări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul şi sancţiunile pentru cei care vor fi găsiţi vinovaţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.