Furt din cutia milei la o biserică din Bucureşti

Jaf la cutia milei într-o biserică din Sectorul 6 din Bucureşti, un bărbat fiind surprins de camerele de supraveghere în timp ce fură banii din cutia amenajată pentru colectare.

Incidentul s-a produs pe 21 august, fiind denunțat la Poliţie  de preotul de la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Sectorul 6, Bucureşti. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din lăcășul de cult, se poate observa cum intră un individ care după ce se asigură că nu este urmărit, se folosește de un fel de sârma cu cârlig pentru a lua bani din cutia milei. După ce ia o bancnotă, el mimează o rugăciune în faţa icoanelor pentru a nu da de bănuit. După ce îşi face rapid 2-3 cruci, mai aplică o dată schema, reușind să sustragă un calup de bancnote din cutia milei. Omul se retrage, deoarece în biserică au intrat și alte persoane. Polițiștii de la Secția 25 continuă cercetările pentru infracțiunea de „furt calificat”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, potrivit antena3.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.