duminică, iulie 7, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalDeclic cere suspendarea OUG 84, care îi lasă fără permis pe șoferi....

Declic cere suspendarea OUG 84, care îi lasă fără permis pe șoferi. Peste 70.000 de semnături

-

O ordonanță de urgență adoptată de guvern pe 28 iunie 2024, a introdus noi reguli pentru verificarea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Comunitatea Declic cere anularea ei, iar peste 70.000 de oameni au semnat până în prezent petiția.

Citește și INCREDIBIL, dar ADEVĂRAT! Poliția recunoaște că ne ia permisul pentru consum de medicamente. Cine-i demite pe șefii IGPR?

Ordonanța de urgență 84, adoptată de guvern pe 28 iunie, a introdus noi reguli pentru verificarea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Conform acesteia, șoferii care refuză testarea rapidă sunt obligați să se supună recoltării de mostre biologice la cea mai apropiată unitate medicală. Permisul de conducere le este reținut până la primirea rezultatelor analizelor toxicologice de laborator.

Comunitatea Declic a lansat o petiție prin care îi cere premierului Marcel Ciolacu să anuleze ordonanța de urgență 84/2024. Declic arată că prevederile OUG suspendă permisul șoferilor care cer să fie testați antidrog la INML. Șoferii fie acceptă să fie testați cu aparatele rapide, unde 1 test din 2 pozitive e fals pozitiv, fie rămân fără permis chiar și un an, până când sosesc rezultatele analizelor oficiale.

„Noi, semnatarele și semnatarii acestei petiții, vă cerem să anulați de îndată prevederile OUG 84/2024, care lasă fără permis șoferi nevinovați! Aceste modificări, date prin ordonanță de urgență, în weekend, suspendă permisul șoferilor care cer să fie testați antidrog la INML. Șoferii fie acceptă să fie testați cu aparatele rapide, unde 1 test din 2 pozitive e fals pozitiv, fie rămân fără permis chiar și un an, până când sosesc rezultatele analizelor oficiale”, scrie în petiția Declic.

În România, 1 din 2 teste antidrog pozitive, făcute de poliție, este FALS pozitiv. Asta înseamnă că șoferii rămân fără permis pe nedrept și se aleg cu dosar penal până când vin rezultatele analizelor, susține Declic.

„Asta i-a determinat pe mulți șoferi să refuze testarea rapidă și să ceară analize de sânge la INML. Doar că asta nu mai e posibil, după ce Guvernul Ciolacu a schimbat legislația peste noapte, prin OUG 84. De acum, fiecare șofer sau șoferiță care cere analize de sânge rămâne fără permis până vine rezultatul. Or asta înseamnă chiar și 1 an fără permis, pentru că laboratoarele sunt puține și Institutul de Medicină Legală nu are suficient personal. Practic, premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, dau cu banul când vine vorba de permisele a zeci de mii de șoferi, pentru că jumătate din testele antidrog rapide pozitive sunt fals pozitive. Adică oameni nevinovați se aleg cu dosare penale și își pot pierde chiar locurile de muncă până când se stabilește că testul lor a fost, de fapt, fals pozitiv. Dacă această OUG rămâne în picioare, zeci de mii de șoferi vor fi învinovățiți pe nedrept și nu își vor mai putea folosi permisul de conducere luni de zile. Unii dintre ei își câștigă existența de pe urma permisului, iar alții depind de el ca să ajungă la serviciu”, susțin semnatarii petiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Un bancomat a fost aruncat în aer: hoții au furat 200.000 de lei

0
Un incendiu a izbucnit vineri, pe parcursul nopții, la un bancomat din județul Arad. Aparatul este situat într-un magazin și a fost aruncat în aer. Potrivit IPJ Arad, vineri, în jurul orei 3:50, prin 112 a fost sesizat un incendiu,...