Cererea de urmărire penală pe numele lui Cîţu a ajuns la Senat: Şedinţă de urgenţă

Solicitarea de efectuare a urmăririi penale cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu presupuse a fi săvârşite de fostul premier, senatorul PNL Florin Cîţu, formulată de Parchetul General la sesizarea DNA în dosarul vaccinurilor, a ajuns, vineri, la Senat.

CITEŞTE ŞI: Mihai Tudose, atac la PNL după cererea de învinuire a lui Cîţu: Atunci când pnl-istul Sighiartău a declarat că stă la masă cu hoţii, tocmai avusese o întâlnire cu Cîţu?

Informaţia a fost confirmată, vineri, pentru Agerpres, de secretarul general al Senatului, Mario Oprea.

După prezentarea solicitării în Biroul permanent al Senatului, care se va reuni cel mai probabil luni, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Ce spune DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Sunt vizaţi fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.