Cazul șocant al pacientului din Arad care a murit din cauza coronavirus. Dezvăluirile cutremurătoare ale doctorilor

Sectorul 1

Cazul șocant al pacientului din Arad care a murit din cauza coronavirus .Aradul este în stare de șoc după ce un pacient cu simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 a zăcut vreme de mai multe zile la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad până să i se facă testul pentru coronavirus și să fie trimis la Timișoara.

Da, despre asta vorbim aici, în timp ce autoritățile se ascund după proceduri și cifre nerealiste, potrivit newsar.ro. Pentru întregul lanț de erori comise în cazul pacientului cu coronavirus a fost cauzat în primul rând de autorități și de procedurile impuse de acestea.

Disperarea cea mai mare este în rândul angajaților de la spital, personalul medical și cel auxiliar, care au fost cei mai expuși în acest caz și care, în loc să lupte pentru sănătatea oamenilor în perioada grea care va urma, ar putea fi puși să lupte pentru propria viață.

Să le luăm pe rând, cu specificația că rândurile care urmează sunt scrise după discuții cu cadre medicale, care chiar știu ce vorbesc.

Ce povestesc cadrele medicale

Așa am aflat că pacientul cu cornavirus a stat patru ore (aproximativ, probabil), la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Ara. Timp în care prin secție s-a perindat personalul din tura de serviciu, personal de pe ambulanțe și SMURD care a transportat bolnavi la spital, bolnavii înșiși. Cu toții sunt speriați că ar fi putut lua coronavirusul.

Probleme la ATI și UPU

Cum trebuia procedat ne spune tot un medic: Bărbatul, care prezenta simptomatologie specifică, trebuia izolat. Apoi testat pentru coronavirus și transportat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Trebuia. Pentru că, în realitate, ne izbim de proceduri. De regulile venite de sus, de la centru. De niște reguli care nu au permis epidemiologului de la spital să dispună efectuarea testului.Pentru că, chipurile, pacientul nu se încadra în recomandările respective. Așa că, în loc să fie trimis la Timișoara, a fost internat la Spitalul Clinc Județean de Urgență Arad, în secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI). Unde a zăcut în zilele de 20, 21, 22 și 23 martie .Până când a fost trimis la Timișoara. Iar testul i-a ieșit pozitiv.

Medici, asistente, infirmiere, la cheremul coronavirusului

În tot acest timp, din 20 și până în 23 martie, medicii, asistentele, infirmierele de la ATI au fost la cheremul coronavirusului. Iar la ATI (dar și la UPU!) disperarea este mare. Câți au contactat virusul? Câți au scăpat? Câți l-au transmis și celor dragi de acasă? Câți l-au împrăștiat prin magazine? Câți vor mai rămâne să lupte pentru viețile oamenilor în săptămânile critice care vor urma? Răspund mințile luminate de la București pentru regulile impuse în cazul (ne)efectuării testărilo.Reguli care au împiedicat diagnosticarea la timp a bolnavului de la Arad.Caz care ar putea duce chiar și la închiderea spitalului? Bineînțeles că nu. În timp ce coronavirusul se răspândește comunitar, autoritățile se ascund după cifre mincinoase, rezultat al faptului că NU TESTEAZĂ populația. Nici măcar pe cei suspecți nu-i testează, după cum s-a demonstrat.

Apel la arădeni

În final, facem un apel la arădeni, în numele personalului medical cu care am discutat: STAȚI ACASĂ! Este SINGURA șansă pe care o aveți. Autoritățile sunt depășite, incompetente, personalul medical nu poate face față iar uneori, așa cum am văzut, nici măcar nu este lăsat să-și facă treaba.
Cifrele îmbolnăvirii cu coronavirus prezentate public nu sunt cele reale. Avem așa puține (dacă se poate spune așa) cazuri confirmate pentru că nu se efectuează testări. Nu o afirmăm noi, ci medicii cu care am discutat. Noi nu putem decât să tragem un semnal de alarmă și să sperăm că va fi bine. STAȚI ACASĂ! Pentru că, de fiecare dată când deschideți ușa casei, e posibil să deschideți poarta virusului. Așadar, STAȚI ACASĂ!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.