Când începe evaluarea miniștrilor? USR, despre remanierea ministrului Justiției

Dan Barna
Dan Barna

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat marţi că o evaluare pentru tot Guvernul, inclusiv pentru premier, va trebui făcută în cadrul coaliţiei, după ce trec alegerile interne din PNL şi din formaţiunea pe care o reprezintă, pornind de la obiectivele asumate prin programul de guvernare.

El a răspuns astfel întrebat dacă ministrul Justiţiei, Stelian Ion, este „vulnerabil”, la acest moment, în faţa unei remanieri.

Evaluarea activității

„Noi am stabilit împreună că orice remaniere trebuie să aibă în spate o evaluare a activităţii, care să fie discutată în coaliţie. Nu a fost cazul pentru niciun ministru până acum şi, în mod cert, nu vom discuta de nicio remaniere înaintea unei astfel de evaluări, care, de altfel, după ce trec aceste alegeri interne, de-o parte şi de alta, va trebui făcută pentru tot Guvernul, inclusiv pentru premier. Avem un program de guvernare şi de acolo trebuie să pornim”, a afirmat Cioloş la finalul Biroului Naţional al USR PLUS.

CITEȘTE ȘI: Stelian Ion intervine în dosarul 10 august: Sperăm să se finalizeze!

Cu privire la Stelian Ion, copreşedintele USR PLUS a precizat că acesta are „nişte dosare foarte dificile”, care „nu sunt doar ale Ministerului Justiţiei, ci şi ale coaliţiei”.

Desființarea Secției Speciale

„Iar, pe desfiinţarea Secţiei speciale, ministrul Stelian Ion e cel care a venit cu mai multe soluţii pe care le-a propus, tocmai pentru a căuta o soluţie politică în coaliţie. Şi în niciun caz din cauza lui Stelian Ion şi nici a USR PLUS nu avem anumite obiective de guvernare îndeplinite. Deci, acesta, cu siguranţă, nu va putea fi folosit ca element de evaluare a ministrului Stelian Ion, pentru că aici e vorba de o responsabilitate politică a tuturor partidelor din coaliţie. În spaţiul public se discută multe lucruri, noi avem o responsabilitate de a guverna, nu de a ne juca cu mandate, cu portofolii, cu împărţiri, cu încrucişări şi aşa mai departe. Vom face o evaluare a felului în care funcţionează Guvernul în ansamblul său şi în coaliţie vom discuta toate măsurile necesare ca să ne asigurăm că ceea ce am promis, prin programul de guvernare, ducem la îndeplinire „, a mai declarat Cioloş.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.