Arafat i-a scos din minţi de rectorii de la Medicină: Tentativă de segregare

sursa: Raed Arafat, Facebook

Rectorii universităților de medicină din România reacționează dur la tentativa lui Raed Arafat, de preluare „pe persoană fizică” a tuturor situațiilor de urgență din România.

CITEŞTE ŞI: Simion cere anchetarea lui Arafat

Universitățile de medicină reacționează public cu privire la „tentativa periodică de segregare medicală, între medicii de urgență și restul medicilor specialiști”, pe care Raed Arafat a inclus-o în proiectul de Strategiei de consolidare și dezvoltare a rolului Departamentului pentru Situații de Urgență în cadrul sistemului național de management al situațiilor de urgență 2024-2030.

„Nu putem să acceptăm apariția periodică a acestei tentative de segregare medicală nefirească, care pune sub o lumină nedreaptă performanța universităților de medicină din România în care s-auformat, de altfel, toți medicii de medicină de urgență”, arată liderii universităților de medicină din România în poziția transmisă în această dimineață Ministerului Sănătății.

„Strategia propune perpetuarea unui sistem nefiresc, în opinia noastră, prin care, în România există două autorități sanitare: Ministerul Sănătății și Departamentul Situațiilor de Urgență, două căi de formare profesională medicală: toate specialitățile medicale și Medicina de urgență, două categorii de specialiști: medicii specialiști și medicii de medicină de urgență, două categorii de formatori: cadrele didactice universitare și formatorii în medicină de urgență și două bugete separate: unul pentru medicină și altul pentru medicină de urgență, situație total anormală”, mai arată aceștia.

Ce spun rectorii

Proiectul de HG inițiat de Raed Arafat ar încălca chiar legea Învățământului Superior nr. 199/2023, spun rectorii de medicină

„Nu în ultimul rând, prevederile Strategiei intră în contradicție cu cap. Învățământul medical din Legea Învățământului Superior nr. 199/2023 în ceea ce privește formarea profesională medicală precum și cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în ceea ce privește asistența medicală”, se arată în poziția formulată de rectorii universităților de medicină din întreaga țară.

Profesorii doctori se opun ferm tentativei de a preluare totală a medicinei de urgență în sfera de influență a lui Raed Arafat.

„Vă comunicăm dezacordul nostru ferm pentru prevederile legate de medicina de urgență din această Strategie și vă rugăm să susțineți poziția noastră de a lăsa medicina de urgență, acolo unde îi este locul, atât ca formare profesională cât și ca desfășurare de activități, la Ministerul Sănătății și la universitățile de medicină și farmacie acreditate, astfel încât această să funcționeze într-o relație simbiotică, sinergică și complementară cu Departamentul Situațiilor de Urgență”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.