Amenzi aplicate de autorităţi firmelor din HORECA

sursa: Pixibay

Peste 25.000 de restaurante, fast-food-uri şi terase au fost verificate de autorităţi în ultima săptămână, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Scopul a fost modul de verificare a preveniri răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„În ultimele şapte zile, structurile MAI, împreună cu angajaţi de la alte instituţii, au efectuat, la nivel naţional, peste 10.600 de acţiuni de control pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Au fost verificate aproximativ 500.000 de persoane. Cele mai multe dintre acestea au dovedit o conduită responsabilă prin respectarea măsurilor de protecţie sanitară. În urma acţiunilor de verificare s-a constatat că 33.350 de persoane nu au purtat masca de protecţie. 446 au încălcat măsurile privind carantina sau izolarea, 126 nu au respectat distanţarea fizică.

Alte aproximativ 4.400 de persoane au efectuat deplasări în timpul nopţii, în intervalul supus restricţiilor, fără a avea un motiv întemeiat. Controalele din ultimele şapte zile au vizat de asemenea 33.000 de operatori economici, 1.540 de operatori transport persoane şi 62.700 de locaţii de interes, dintre care 25.000 de restaurante, fast-food-uri şi terase”, a declarat Dajbog, potrivit stiripesurse.ro.

 În total, în ultima săptămână s-au aplicat 38.800 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7,3 milioane de lei Au fost întocmite 28 de dosare penale, 25 pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi 3 pentru fals în declaraţii cu privire la motivul deplasării, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.