Ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat la Ministerul de Externe. Anunțul făcut de Ciucă

Ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat la Ministerul de Externe ca urmare a anunţului Ministerului ucrainean al Infrastructurii privind adâncirea caii de navigaţie pe Canalul Bâstroe, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

„Am discutat cu Ministerul de Externe, am discutat cu ministerul Transporturilor. Fiecare dintre ele au datoria ca înainte de a iniţia alte demersuri decât cele care au fost făcute publice, să verifice. Motiv pentru care Ministerul de Externe este coordonat cu Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor, a iniţiat notele verbale către Ambasada Ucrainei la Bucureşti, a fost primit un răspuns în care se specifică faptul că au fost executate lucrări de întreţinere şi astăzi, la Ministerul de Externe, va fi prezent ambasadorul Ucrainei, prin care i se va solicita ca în perioada următoare să primească aprobare pentru verificarea lucrărilor. Este vorba de executarea unor lucări care au impact pe mediu, au impact asupra Deltei Dunării”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, citat de News.ro. 

Ministerul ucrainean al Infrastructurii a anunțat că adâncimea Canalului Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m, ”o mare oportunitate pentru capacitatea fluvială a Dunării”, deşi Ambasada Ucrainei la Bucureşti a susţinut că este vorba doar despre lucrări de întreţinere a căii navigabile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.