Alertă. Pericol de surpare în centrul Capitalei: Traficul a fost restricţionat!

pasajul Unirii

Primăria Sectorului 4 anunță închiderea traficului în zona Piața Unirii, din București.

CITEŞTE ŞI: Camion blocat în Pasajul Unirii din București

Experții au verificat zona și au constatat terenul de deasupra planșeului Unirii, dar și în pasajul Unirii, au apărut tasări ale terenului. În consecință, traficul în Piața Unirii va fi restricționat, urmând să mai circule doar transportul în comun și autospecialele de urgență.

„Începând de astăzi, 18 ianuarie a.c., circulația rutieră din zona Pieței Unirii va fi restricționată la intersecția dintre strada Halelor și Splaiul Independenței, precum și la intersecția bulevardelor Corneliu Coposu și I.C. Brătianu.

Măsura a fost implementată prin semnalizare cu balize în regim de urgență după ce, în urma vizitelor în teren efectuate de specialiști, în zonele mai sus menționate, au fost evidențiate tasări ale sistemului rutier aflat deasupra planșeului Unirii și a pasajului rutier Unirii.

Experţii vor face verificări

În perioada imediat următoare, ambele zone în care au fost identificate tasările vor fi verificate de experți, care au misiunea de a afla care sunt cauzele ce au generat această situație, precum și de a găsi cele mai potrivite soluții pentru remedierea deficiențelor în cel mai scurt timp posibil.

Având în vedere situația mai sus prezentată precum și ultimele expertize tehnice efectuate anul trecut, care încadrează atât planșeul Unirii, cât și pasajul rutier Unirii, în starea tehnică IV- nesatisfăcător, Sectorul 4 al Municipiului București a solicitat Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, restricționarea circulației rutiere în zona aferentă Pieței Unirii, a tuturor vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, cu excepția mijloacelor de transport în comun și a celor de intervenție în situații de urgență.

Totodată, precizăm că Studiul de Fezabilitate pentru consolidarea/refacerea planșeului Unirii, respectiv a tavanului pasajului rutier Unirii a fost finalizat. În maximum 30 de zile, aceste lucrări vor fi incluse în cadrul unei proceduri de licitație publică, astfel încât momentul efectiv al începerii execuției să fie în a doua jumătate a anului 2024, așa cum a fost prognozat inițial.”, informează Primăria Sectorului 4.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.