11 stații GPL din județul Timiș, închise din cauza neregulilor

Prețul benzinei la Peco este mai mare ca media europeană
Prețul benzinei la Peco este mai mare ca media europeană

Peste 230 de operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează sau comercializează carburanti în judeţul Timis au fost controlaţi, fiind descoperite 175 de nereguli şi aplicate amenzi de aproape 500.000 de lei.

De asemenea, a fost suspendată activitatea a 11 operatori economici, potrivit stiripesurse.ro.

”În perioada 29 august – 7 septembrie 2023 au fost efectuate acţiuni de control asupra a 233 operatori economici şi asupra a 35 mijloace de transport de către reprezentanţi ai instituţiilor publice stabilite prin Ordinul Prefectului Judeţului Timiş privind verificarea instituţiilor publice şi operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, de pe raza judeţului Timiş”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Timiş. În urma acestor controale, au fost constatate 175 de nereguli, fiind dispuse 215 măsuri pentru remedierea acestora.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.