Românii nu vor suferi din cauza deciziei UE de a reduce consumul de gaze. Anunțul Guvernului

Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, a transmis Guvernulul României.

„România va avea asigurat necesarul pentru iarna 2022-2023. Rezervele de gaze ale țării reprezintă 55%, adică peste nivelul obligatoriu de 46% prevăzut pentru 1 august 2022. Menținând acest ritm accelerat putem ajunge la o capacitate a depozitelor de cel puțin 80% înainte de 1 noiembrie. În plus, disponibilitatea surselor interne de gaze naturale și profilul de consum al țării noastre, corelat cu pachetul guvernamental de protecție a cetățenilor și economiei, sunt elemente ce garantează asigurarea necesarului de consum pentru iarna 2022-2023”, a anunțat Guvernul României, pe Facebook.

Totodată, ministerul Energiei a transmis, marți, într-un comunicat de presă, după decizia luată la nivelul Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaze naturale, că România, prin profilul de consum, dar și prin disponibilitatea unor surse interne de gaze naturale, este bine poziționată pentru a face față iernii 2022-2023.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.