Ciucă: Investiţiile devin locomotiva creşterii economice. România a devenit interesantă pentru investitorii internaţionali

Premierul Nicolae Ciucă susține că investiţiile au contribuit cu 3,8% în creşterea PIB, iar consumul cu 2,5%. „Investiţiile devin locomotiva creşterii economice, iar asta arată că România a devenit interesantă pentru investitorii internaţionali, care ne văd ca pe o piaţă performantă”, afirmă șeful executivului.

„Investiţiile au devenit o componentă mai importantă decât consumul, în alcătuirea bugetului de stat şi în creşterea economiei. Potrivit indicatorilor de profil, în trimestrul al treilea al anului trecut, investiţiile au contribuit cu 3,8% în creşterea PIB, iar consumul – cu 2,5%. Dincolo de aceste cifre, situaţia se poate observa mergând prin ţară şi privind cum construcţiile industriale, comerciale ori rezidenţiale au devenit un domeniu foarte vizibil, generator de locuri de muncă.

La aceste investiţii private se adaugă cele guvernamentale şi fondurile europene, care aduc constant îmbunătăţiri infrastructurii publice din aproape orice domeniu, de la autostrăzi şi căi ferate, până la spitale şi şcoli. Acum, investiţiile devin locomotiva creşterii economice, iar asta arată că România a devenit interesantă pentru investitorii internaţionali, care ne văd ca pe o piaţă performantă, profitabilă şi stabilă. Trecerea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiţii este una dintre cele mai importante realizări ale guvernului pe care îl conduc”, a scris premierul Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.