Ministrul Justiţiei a intrat şi în gura UDMR: Abordează subiectul justiţiei ca un politruc!

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Botond Csoma, a transmis, după declaraţia ministrului Justiţiei, că „ministrul Stelian Ion abordează subiectul justiţiei ca un politruc”.

Csoma a mai adăugat că este „inadmisibil” ca acest subiect să fie politizat.

CITEŞTE ŞI: Stelian Ion îi răspunde lui Iohannis în scandalul Dosarului 10 august : Ministrul Justiţiei nu poate interveni în dosare!

„Am remarcat faptul că, din nefericire, domnul ministru Stelian Ion abordează subiectul justiţiei ca un politruc. Este inadmisibil ca acest subiect să fie politizat şi să nu avem un dialog raţional, bazat pe argumente clare, care să expună situaţia reală. Este de neacceptat ca ministrul Justiţiei să ridiculizeze o opinie exprimată de CSM, aceea prin care a dat un aviz negativ proiectului iniţiat de dânsul şi, în acelaşi timp, să ignore raportul Inspecţiei Judiciare, care semnalează nişte probleme sistemice grave, care pot afecta independenta judecătorilor. În mandatul trecut, în calitate de deputat, domnul ministru Stelian Ion, a fost un fel de portavoce care acţiona potrivit unor sloganuri politicianiste. Sper, însă, că de acum domnul Stelian Ion îşi va lua în serios atribuţiile de ministru al Justiţiei şi nu va rămâne un fel de trompetă care acompaniază nişte lozinci folosite în scopuri electorale.” susţine Botond Csoma într-un comunicat. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a amintit că partenerul de guvernare UDMR a votat înfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru ca acum să fie de acord cu desfiinţarea acesteia, însă condiţionat. Stelian Ion consideră că „varianta găsită pentru desfiinţarea Secţiei speciale nu este cea mai fericită”, însă era singura soluţie de a debloca acest demers.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.