Ministrul Economiei: Vrem să avem un proiect de ţară-un avion sută la sută românesc

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, sursa:FB
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, sursa:FB

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat că vrea să aducă la masă toţi jucătorii din industria aeronautică şi să avem un proiect de ţară, un nou avion produs în România.

”Îmi doresc foarte mult ca în urma discuţiilor pe care le vom avea săptămâna viitoare, în urma evenimentului pe care îl organizăm împreună cu Camera Deputaţilor, să aducem la masă toţi jucătorii din industria aeronautică şi să avem un proiect de ţară, un nou avion produs în România, cu ajutorul companiilor din România, utilizat nu numai în România, în regiune şi, de ce nu, la nivel mondial (…) Nu sunt specialist în domeniul aviaţiei. Este provocarea pe care am lansat-o celor de la Aerostar. România are o tradiţie, a construit avioane, a construit prototipuri, IAR 99 este un avion românesc.

De ce să nu lansăm aceste provocări, de ce să nu reiniţializăm cercetarea/dezvoltarea în domeniul aeronauticii, astfel încât să avem un produs românesc? Din discuţiile preliminare pe care le-am avut, a reieşit că ar putea să facă un avion pentru partea de training a echipajului care să corespundă standardelor internaţionale, dar care să fie produs în România. Hai să îmbunătăţim Şoimul, hai să facem un model modernizat. Numai prin cercetare şi dezvoltare putem să ţinem pasul cu cei de talie mondială”, a declarat ministrul Spătaru.

Vineri, 18 februarie, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a fost în vizită la Aerostar, AE Electronics şi Elmet.

Ministrul Economiei a spus că i-a transmis o invitaţie omologului său de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a vizita împreună compania Aerostar.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.