Consiliul Naţional al Elevilor refuză propunerea ca elevii din clasele terminale să meargă la şcoală în scenariul roşu

Consiliul Naţional al Elevilor nu este de acord cu ideea ca tinerii din clasele terminale să meargă la şcoală în condiţiile în care localitatea în care învaţă se află în scenariul roşu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că ia în calcul ca elevii din clasa a VIII-a şi clasa a XII-a să meargă la cursuri în format fizic, chiar dacă şcoala este încadrată în scenariul roşu de funcţionare.

„Regulile de distanţare şi prudenţa trebuie respectate. În acelaşi timp, pentru acele şcoli care vor intra în scenariul roşu şi care nu vor mai permite accesul elevilor din clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a, vom insista, vom propune pentru cei care sunt în măsură să aprobe aceste propuneri pe care Ministerul Educaţiei le va face, ca măcar elevii claselor a VIII-a şi a XII-a să poată merge la şcoală, pentru că vor avea examene naţionale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă ideea impunerii obligativităţii elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a de a merge fizic la şcoală într-un context cu risc ridicat de infectare.

„Conform rezultatelor ultimei consultări lansate de Consiliul Naţional al Elevilor, în care peste 750 de unităţi de învăţământ au furnizat informaţii despre măsurile igienico-sanitare existente, 50,1% dintre şcoli nu dispun de dotări sanitare de bază (apă curentă, săpun, hârtie igienică), iar 43,4% dintre sălile de clasă nu sunt aerisite şi dezinfectate în mod corespunzător.

În acest context, Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă ideea impunerii obligativităţii elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a de a merge fizic la şcoală într-un context cu risc ridicat de infectare şi, astfel, solicită Ministerului Educaţiei să adopte o măsură prin care elevii şi părinţii să îşi exprime opţiunea cu privire la modalitatea de continuare a cursurilor, în localităţile unde se aplică scenariul roşu. Considerăm că, în eventualitatea în care o localitate intră în scenariul roşu, din cauza numărului mare de infectări, elevii majori sau părinţii elevilor minori sunt îndreptăţiţi să aleagă dacă vor sau nu să se expună riscului de infectare. E absurd să impui acestora să rămână la şcoală şi să închizi ochii în faţa unui pericol semnificativ”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Ministrul Educației vrea ca elevii din anii terminali meargă la şcoală şi în scenariul roşu: „Vor avea examene naționale”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.