Cele mai aglomerate orașe din lume. Pe ce loc se află Bucureștiul

Bucureștiul este în pragul falimentului și asta din cauza gestionării defectuoase a resurselor financiare, dar și a faptului că municipalitatea are peste 45.000 de angajați,
Cele mai aglomerate orașe din lume. Pe ce loc se află Bucureștiul

Clasamentului anual realizat de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom arată că Moscova, Istanbul şi Bucureşti sunt pe primele locuri în Europa în privinţa blocajelor înregistrate în trafic.

La nivel global, arată topul făcut de olandezi pentru 2018, Capitala s-a situat pe locul 11 în 2018, după ce în 2017 a fost pe locul zece. Șoferii din Bucureşti irosesc, în medie, cu 48% mai mult timp blocaţi în trafic, faţă de o medie de 65% în Mumbai (India), 63% în Bogota (Columbia), 58% în Lima (Peru), 58% în New Delhi (India) şi 56% în Moscova (Rusia). Mumbai, Bogota, Lima, New Delhi şi Moscova sunt cele mai aglomerate cinci oraşe din lume, conform TomTom.

Top 5 orașe din Europa cu trafic infernal

În Europa, cele mai aglomerate cinci oraşe sunt, în ordine, Moscova, Istanbul, Bucureşti, Sankt Petersburg şi Kiev. De asemenea, Bruxelles, Londra şi Paris sunt pe locurile 11, 12 şi 13.

În America de Nord, cele mai aglomerate oraşe sunt Mexico City, Los Angeles, Vancouver, New York şi San Francisco. Siteul dutchnews.nl, care a publicat aceste topuri, arată că o metodă de reducere a blocajelor din trafic ar fi restricţionarea folosirii autovehiculelor, exemplificând cu faptul că interzicerea unor maşini în anumite zile a fost implementată cu succes în oraşe ca Manila, Mexico City, Bogota şi Beijing. De asemenea, decizia Londrei de a introduce o taxă pentru vehiculele care circulă în zonele aglomerate a avut un efect similar.

Alte oraşe, cum ar fi Dhaka, Jakarta, Lahore sau cele din China şi India şi-au extins reţeaua de metrou, dar analiştii avertizează că ar putea să nu fie suficient pentru decongestionarea traficului.

Al optulea raport „TomTom Traffic Index” a analizat datele privind traficul urban din 403 de oraşe din 56 de state de pe şase continente.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.