Un tânăr adoptat de mic în Italia își caută familia în România

Marian Mihalache
Marian Mihalache

Un tânăr care s-a născut în România și a fost adoptat de la vârsta de doi ani în Italia își caută părinții biologici. La naștere se numea Marian Mihalache, iar certificatul său arată că a venit pe lume în București, pe 5 mai 1992. Își mai aduce aminte că avea un frate mai mare cu 6 ani, pe nume Laurenție, iar familia sa ar fi locuit în perioada respectivă pe strada Olteniei, în Sectorul 4.

„Întotdeauna am sperat în sufletul meu, că undeva, într-un colț al României, vor exista și părinții mei și tare mult mi-aș dori să îi găsesc, să îi văd mândri de mine și de ceea ce sunt astăzi”, a transmis tânărul, pe pagina  The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

„Când eu am fost adoptat mama avea 22 ani, iar tata 24 ani. Până în anul 1991 știu că au avut domiciliul în strada OLTENITEI, Sector 4 BUCUREȘTI iar la adopția mea locuiau fără forme legale la bunica din partea mamei pe nume STĂVĂRACHE LENUTA pe calea DUDEȘTI, Sector 3. Mai știu că mama a mai avut domiciliul tot în BUCUREȘTI pe strada GHEORGHE MANEA.

Întotdeauna am sperat în sufletul meu, că undeva într-un colț al ROMÂNIEI vor exista și părinții mei și tare mult mi-aș dori să îi găsesc să îi văd mândri de mine și de ceea ce sânt astăzi.

Să nu uitați niciodată că chiar dacă trăiți într-un palat de aur, lacrimile și durerea au același sens. De aceea vă rog să mă sprijiniți în căutarea originilor mele DISTRIBUIND anunțul meu cât de mult posibil, poate numai așa v-a ajunge acolo unde trebuie, acolo unde își dorește și sufletul meu… la mama. Vă mulțumesc tuturor!”, mai scrie Marian Mihalace.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.