DOCUMENT „Transgaz-Dorel” SA! Lucrări de mântuială la Stația de tratare gaze naturale de la Midia

Transgaz

Lucrările făcută de Trangaz la Stația de tratare gaze naturale de la Midia sunt de mântuială și pun în pericol viața muncitorilor.

Acuzațiile au fost făcute de beneficiarul lucrărilor, compania de energie Black Sea Oil & Gas (BSOG), care desfășoară operațiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale.

CITEȘTE ȘI VIDEO I-am prins cu minciuna! De ce au mers cu plocoane grase la Luxembourg angajații Transgaz?

Doreii de la Transgaz

Black Sea Oil & Gas este inițiatorul proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD), compania contractând Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz SA, pentru conectarea perimetrului Midia XV la Sistemul Național de Transport Gaze Naturale din România.

Pentru asta, cele două părți au încheiat „Convenția pentru Securitate și Sănătate în Muncă – Situații de Urgență” (SSM-SU), cu scopul de „a asigura securitatea și sănătatea în muncă a salariaților celor două părți, reducerea și eliminarea riscurilor de accidente și îmbolnăviri profesionale”.

Numai că Transgaz, care era responsabilă de execuția în deplină siguranță a lucrărilor, a lucrat prost și a pus în pericol viața muncitorilor.

Concret, compania Black Sea Oil & Gas a constatat probleme foarte grave în cazul lucrărilor făcute de Transgaz la Stația de tratare gaze naturale.

CITEȘTE ȘI Ministrul Economiei a pierdut raportul de control care arăta JAFUL de la Transgaz

Transgaz a pus în pericol viața muncitorilor

Cel mai grav este că Transgaz a încălcat în mod repetat regulile privind sănătatea și securitatea în muncă, acuză Black Sea Oil & Gas.

Cu titlu de exemplu, compania a menționat doar efectuarea de către Transgaz a testelor de umplere presiune (gas first fill) a conductei în condițiile în care împământarea instalației electrice era nefinalizată, nu s-a asigurat conectarea tuturor echipamentelor și nu a fost obținut certificatul PRAM (verificarea protecției instalațiilor electrice).

Transgaz

„Prin efectuarea acestei operațiuni fără semnalarea operațiunii conform normativului aplicabil și fără informarea corespunzătoare a BSOG, Transgaz a pus în pericol viața și integritatea fizică a persoanelor aflate în site, încălcându-și totodată obligațiile asumate prin Convenția SSM”, a reclamat Black Sea Oil & Gas.

Alte nereguli extrem de grave în cazul unui asemenea șantier sunt: absența responsabilului SSM-SU (securitate în muncă) din partea Transgaz pe întreaga durată a executării lucrărilor, amplasarea de containere în zona șantierului Stației de tratare gaze naturale aparținând BSOG fără informarea și acordul în prealabil al companiei, absența oricăror informații din partea companiei de transport a gazelor cu privire la lucrările zilnice realizate pe site.

Prin urmare, compania a somat Transgaz să suspende imediat orice lucrări în locația Stației de tratare gaze naturale, aflată în proprietatea BSOG, și să să abțină de la inițierea oricăror alte asemenea activități până la clarificarea și remedierea situației de pericol create prin încălcarea Convenției SSM.

CITEȘTE ȘI „Piloți” la Transgaz – consilieri, neveste de politicieni și tot felul de sinecuriști

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.