Darius Vâlcov adus sub escortă de la Roma

Fostul ministru PSD Darius Vâlcov a fost adus în țară! El a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare şi a fugit în Italia. Ajuns pe aeroport, acolo îl aștepta și protestatarul Marian Ceaușescu, care striga la fostul ministru.

Pentru câteva momente a avut loc o mică îmbrânceală, pentru a i se face loc lui Vâlcov și celor care îl însoțeau să ajungă la mașină.

Avionul care l-a adus pe Darius Vâlcov în țară a aterizat la ora 15.47. Darius Vâlcov, cu o șapcă pe cap și cu cătușe la mâine, care a fost luat din aeroport cu o autospecială a polițiștilor, va fi dus la penitenciar.

Anunţul ministrului Justiţiei

Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, într-o postare pe pagina ei de Facebook, că recursul făcut de către Darius Vâlcov a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Casaţie a Italiei. Astfel, rămâne definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care a fost dispusă predarea acestuia către autorităţile române pentru executarea mandatului european de arestare şi a pedepsei de 6 ani de închisoare pronunţară de ÎCCJ din ţara noastră. Gorghiu a adăugat că „zilele următoare se aşteaptă primirea comunicării oficiale a hotărârii către autorităţilor române şi continuarea demersurilor pentru predarea efectivă a lui Vâlcov Darius Bogdan”.
Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai, în Napoli

Conform legislaţiei italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competenţa Curţii de Apel Napoli. Instanţa de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.

Dat în urmărire

Anterior, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov fusese dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Şi Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.
Context

Vâlcov a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, decizia instanţei fiind definitivă.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupată de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.