duminică, iunie 16, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalCum au dispărut mărcile comuniste Albalux, Ileana și Ardeleana. Doar „Porțelanul” a...

Cum au dispărut mărcile comuniste Albalux, Ileana și Ardeleana. Doar „Porțelanul” a supraviețuit

-

Mașinile de spălat Albalux de la Cugir, mașinile de cusut Ileana, pantofii de Ardeleana sau covoarele persane de la INCOV sunt doar câteva dintre mărcile reprezentative ale județului Alba, din perioada comunistă, care au pierdut lupta cu economia capitalistă.

Rând pe rând, toate fabricile din orașele județului au dispărut îngropate în datorii imense, victime ale unor afaceri oneroase pentru care nu a plătit nimeni, relatează Alba24.ro.

Mașinile de spălat Albalux, nelipsite din gospodăriile comuniste

Oraşul Cugir avea un renume bine meritat în întreaga țară nu numai prin armele şi muniţia fabricate la Uzina Mecanică, care sunt fabricate în continuare şi ajung în toate colţurile lumii. Maşinile de spălat „Albalux“ şi cele de cusut „Ileana“ erau nelipsite din casele românilor.

În prezent, aceste branduri sunt doar amintire şi subiecte de povestit de către cei care au lucrat zeci de ani în fabrica de electrocasnice. Maşinile de spălat nu se mai fabrică din 2008, în timp ce producţia maşinilor de cusut a încetat în 2003.

Producţia de maşini de spălat rufe semiautomate a început în anul 1961 la fosta Uzină „30 Decembrie”, prin introducerea în fabricaţie a maşinii de spălat Albalux 1.

Apoi, seria acestor produse s-a mărit prin producţia unor modele superioare, până la Albalux 10, în anul 1972. În perioada 1977-1978 s-au intensificat preocupările pentru fabricaţia unei maşini de spălat cu tambur, automată, acţiunea mergând pe linia preluării unei licenţe. S-au vizitat diferite firme din Europa şi îndeosebi din Italia, una din ţările europene care deţinea supremaţia în acest domeniu pe plan mondial.

În anul 1975 s-a dat în funcţiune o nouă şi modernă hală şi, din 1980, pe lângă maşinile de spălat cu pulsator, a început fabricaţia maşinilor de spălat rufe automate – cu licență italiană. Mai întâi a intrat în fabricaţie maşina de spălat cu 12 programe (Automatic), iar apoi maşina de spălat rufe cu 16 programe (Automatic super). Prin amplasarea acestei hale de producţie s-au asigurat condiţiile pentru înfiinţarea celei de-a patra fabrici din cadrul I.M. Cugir, Fabrica de produse electrocasnice.

Mașinile de spălat automate Albalux au revoluționat piața electrocasnicelor românești

Producția de mașini de spălat a ajuns la aproximativ 30.000 lunar, un record absolut al vremii. Prin anul 1980, a început producția maşinilor de spălat automate. Noul produs a revoluţionat fabricaţia de electrocasnice din România. S-a început cu maşina Automatic, cu 12 programe şi s-a continuat cu Automatic super, care avea 16 programe. Se făceau câte 2.500-3.000 de maşini pe lună.

Mașina de cusut Ileana, adevărată legendă urbană

Albalux
FOTO Alba24.ro

Maşinile de cusut erau realizate în două mari categorii: pentru folosinţă industrială şi pentru cea casnică. Din prima categorie făceau parte maşinile din seria MCI, din 1946 şi până în 1974. Dintre maşinile de cusut casnice cele mai cunoscute modele au fost: ,,Casnica” (1948), ,,Casnica Super” (1955), ,,Ileana” (1959-1960), ,,Sanda” (1968-1972), ,,Iris” şi ,,Veronica”. Dintre acestea marca ”Ileana” a fost produsă şi vândută în numărul cel mai mare dintre toate.

Covoarele persane Incov, exportate în toată lumea

Albalux

Covoarele de lână de la INCOV ajungeau nu doar în locuințele românilor, ci și în cele ale partenerilor externi ai României din toată lumea. Cu mii de angajați, fabrica era una dintre cele mai performante din România și una dintre cele mai mari din estul Europei. Artiști plastici erau angajați special pentru designul ”persanelor” și muncitorii intrau în trei schimburi pentru că mașinile funcționau non stop. Se făceau covoare de dimensiuni foarte mari, de câteva sute de metri pătrați, cum a fost spre exemplu unele realizate special pentru Casa Poporului. Transportul acestuia a fost o problemă aproape la fel de mare ca și fabricarea, covorul rulat fiind foarte greu de manipulat.

Treptat, după 1990, și această fabrică a pierdut lupta cu economia de piață. Planul de reorganziare nu a dat rezultate și Tribunalul Alba a decis închiderea fabricii şi vânzarea activelor pentru recuperarea datoriilor cifrate la peste 11 milioane de euro. În cele din urmă, fabrica a intrat în faliment, la solicitarea administratorului judiciar și ultimii 70 de angajați au fost concediați.

„Capris”, doar o amintire din Sebeș

Societatea Capris SA Sebeş era cândva una dintre cele mai importante fabrici din România în domeniul marochinăriei, respectiv a producţiei de genţi, poşete şi haine din piele. Și această firmă a intrat în faliment. Totuși, tradiția a rămas la Sebeș: mulţi dintre foştii angajaţi au înfiinţat mici ateliere în care produc genți. Treptat, au apărut și ateliere mai mari care au ajuns să lucreze în sistem lohn pentru branduri foarte cunoscute la nivel internațional, cum ar fi Louis Vuiton, Burberry și altele.

Pantofii de la Ardeleana, pași mici dar siguri spre faliment

În faliment a ajuns și Ardeleana SA Alba Iulia, firmă ajunsă la un moment dat în portofoliul fostului miliardar Dorel Tamaş. Fosta fabrică de încălţăminte, care concura pe vremuri cu „Clujana” pentru supremația pe piaţa de profil din România, a ajuns până la urmă în insolvență. Se spunea pe vremuri că era unul dintre brandurile preferate de Ceaușescu. În fiecare an, de ziua acestuia, fabrica trimitea cadouri realizate special pentru „cel mai iubit fiu al patriei”. Unul dintre foștii angajați spune că întotdeauna se realizau mai mulți pantofi cu numere diferite, pentru a nu risca să nu îi fie buni președintelui, relatează Alba24.ro.

Ardeleana a ajuns să acumuleze datorii de aproximativ 13,4 milioane de euro, înainte de colaps.

Doar „Porțelanul” a reușit să supraviețuiască în economia de piață

Albalux
FOTO Alba24.ro

O singură fabrică din perioada comunistă a rămas totuși în picioare. Este vorba despre fabrica Apulum, sau, cum mai este cunoscută, „Porțelanul”.

„Fondată în anul 1970 în orașul Alba Iulia, Apulum S.A. este cel mai mare producător de porțelan din România, cu o producție diversificată: porțelan menaj și hotelier, obiecte decorative, bibelouri. Transformarile petrecute în timp, politica intensă de retehnologizare și restructurare, au determinat schimbări importante in structura managementului și a productiei, astfel că SC Apulum SA a devenit leader în productia de porțelan din Europa și alte continente”, scrie pe siteul fabricii.

Fabrica Porțelanul s-a transformat după privatizare în Apulum, iar acum este una cea mai importantă din industria porțelanului românesc.

Și „Porțelanul” făcea cadouri personalizate pentru familia Ceaușescu. Era vorba în general de obiecte unicat, dar produse în dublu exemplar. Din cauza fragilității porțelanului, toate obiectele erau produse de două ori. Astfel, dacă la transport se întâmpla ceva, se înlocuia cu altul care să ajungă la „tovarășul”. Majoritatea acestor dubluri există în prezent într-un fel de muzeu din incinta fabricii.

CITEȘTE ȘI Mai mult de 81.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat 112 reacții adverse

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Firea anunţă că pleacă la Parlamentul European după ce a pierdut alegerile la Primăria Capitalei

0
Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat, vineri, că va merge ca europarlamentar, la Bruxelles, după rezultatul alegerilor din 9 iunie. CITEŞTE ŞI: Cererea de judecare a lui Vlad Pascu pentru omor calificat, respinsă Gabriela Firea a fost întrebată la Braşov dacă...