Președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Florin Țurcanu, va cere strămutarea dosarului în care solicită anularea ordinului prefectului privind încetarea mandatului său.
El a declarat marți că a convenit cu avocatul său să solicite strămutarea cauzei la o altă instanță din țară.
„Nu e vorba de temut. Așa am analizat împreună cu avocatul, având în vedere că există un conflict instituțional între CJ și Prefrectură. Cel mai bine este să se pronunțe o instanță independentă, din punctul meu de vedere, din alt județ”, a spus Florin Țurcanu.
Șeful CJ susține că va depune, în cursul zilei de marți, la Tribunalul Botoșani cererile de suspendare a executării ordinului prefectului privind încetarea mandatului său și de anulare a ordinului, dar și cererea de strămutare. Florin Ţurcanu a fost suspendat din funcție pe baza unui ordin emis, marți, de prefectul Costică Macaleți. Măsura a fost luată după ce, în luna decembrie a anului trecut, Florin Țurcanu a fost condamnat definitiv și irevocabil la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual.
Țurcanu a fost găsit vinovat într-un dosar în care a fost acuzat de excluderea din partid a doi foști consilieri județeni, pe baza unor documente fictive. Liderul PNL a fost trimis în judecată în 2011, în perioada cât era deputat, de procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru că a consemnat în mod nereal faptul că membri ai organizației politice au fost excluși din partid. Florin Ţurcanu a fost acuzat de 19 falsuri intelectuale și de nouă fapte de uz de fals.
Cetățeanul TV