Servicii medicale de calitate
Mai mult decât atât, asigurările medicale private pentru români trebuie concepute astfel încât să dea posibilitatea oricărei persoane să acceseze o asigurare de sănătate individuală sau un plan potrivit familiei sale. Întrucât accesul la servicii medicale la cele mai înalte standarde este vital, asiguratul are posibilitatea de a opta pentru planul potrivit nevoilor sale, putând să investească în prevenție sau în tratare problemelor de sănătate cu care se confruntă.
„Credem cu tărie în faptul că starea de sănătate a unei persoane reprezintă condiția de bază pentru a avea o viață împlinită, motiv pentru care am creat o serie de planuri de asigurare flexibile și adaptate nevoilor pe care le-am identificat în piață. Astfel, o asigurare de sănătate standard costă 440 de lei pe lună pentru un adult cu vârsta cuprinsă între 40-44 de ani sau 310 lei pe lună pentru copii și adolescenți până la 17 ani; copiii pot fi asigurați încă din primele zile de viață. Pentru acest plan de asigurare, valoarea serviciilor medicale acoperite este de 1.200.000 euro pe an”, completează Elena Ciobanu, Director Operațional MediHelp Internațional.
Prin urmare, este necesar ca industria asigurărilor private de sănătate să se adapteze nevoilor identificare în piață, astfel încât să permită unui număr cât mai mare de oameni să beneficieze de îngrijirea medicală de care au nevoie.
Cetățeanul TV