Evaluarea națională: proba la Limba și literatura maternă

Candidaţii la Evaluarea naţională susţin astăzi proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie, a anunțat Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, la prima probă, cea la Limba română, au fost prezenţi 148.891 de elevi şi 6.668 au absentat, în timp ce la a doua probă, la Matematică, au fost prezenţi 148.595 şi au absentat 6.963.

Accesul candidaţilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

„Probele încep la ora 9,00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării naţionale – 2022, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta”, informează Ministerul Educaţiei.

Probele sunt monitorizate audio-video. Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării naţionale.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.