Un bărbat a sustras o mitralieră și un încărcător cu 30 de cartușe de la o unitate militară din Mamaia sat. Militarul care asigura paza a fost atacat. Hoțul i-a luat arma, apoi a sărit gardul unității, a transmis Ministerul Apărării.
Incidentul s-a produs sâmbătă seară, la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat.
O persoană care avea cagulă și o armă albă a intrat prin efracție în incinta unității militare și l-a atacat pe militar, potrivit digi24.ro.
Militarul a încercat să se lupte cu hoțul. Acesta i-a furat arma și un încărcător cu 30 de cartușe, după care a sărit gardul unității militare.
Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea incidentului. Comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a desemnat o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.
MApN a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.
Cetățeanul TV