BOR va anunța ce sancțiuni va lua împotriva Episcopului Hușilor, surprins în imagini intime cu elev de seminar

Corneliu Bârlădeanu, născut cu numele Corneliu Onilă

Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Hușilor, riscă să fie dat afară din Biserica Ortodoxă Română după ce în presa au apărut imagini intime îm compania unui adolescent de 17 ani.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţă că „Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor” şi urmează ca „forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii”. De asemenea, credincioşii sunt îndemnaţi să „stăruiască în rugăciune”.

Anunţul mitropoliei se referă la imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani. Imaginile ar fi fost folosite de arhimandritul Cristian Jitaru, de la Episcopia Huşilor, şi de preoţii Gheorghe Damian, de la biserica din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, şi Răzvan Bumbu, de la Parohia Văleni, pentru a-l şantaja pe Corneliu Bârlădeanu. Cei trei preoţi au fost trimişi în judecată de DNA.

Imaginile compromiţătoare cu episcopul Huşilor au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a declarat la Antena 3 că bărbatul care apare în imagini este Episcopul.

Bârlădeanu neagă

„În ziua de 14 iulie 2017, s-a întrunit la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor”, afirmă mitropolia într-un comunicat.

De asemenea, membrii Sinodului mitropolitan „au luat act de declaraţia Preasfinţitului Corneliu, care a afirmat că acuzaţiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false”.

„Sinodul mitropolitan a analizat cu atenţie întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii” precizează Mitropolia Moldovei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.