Ministrul Rafila anunță deblocarea posturilor din sistem: „Sigur că e nevoie de medici„

FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunță că au fost finalizate noi memorandumuri pentru deblocarea posturilor din sistem.

„Am finalizat atât noi, cât şi Ministerul Dezvoltării, care are responsabilitatea spitalelor care ţin de autorităţile locale, noi avem responsabilitatea spitalelor care sunt subordonate Ministerului Sănătăţii. Am finalizat noi memorandumuri pentru deblocarea posturilor. Mâine le vom discuta la sediul Ministerului Finanţelor şi sper ca în cel mai scurt timp Guvernul să aprobe aceste memorandumuri încât până la sfârşitul lunii februarie aceste posturi să poată să fie efectiv ocupate. Ştiţi bine că există o anumită procedură, trebuie scoase la concurs şi ulterior, într-un interval de 30 de zile se poate susţine concursul pentru aceste posturi”, a declarat Alexandru Rafila, citat de News.ro.
Alexandru Rafila fost întrebat şi despre declaraţia ministrului Finanţelor, că 5.000 de posturi din sănătate se vor debloca.

„Nu aş vrea să fac comentarii legate de numărul de posturi care trebuie scoase la concurs. Sigur că e nevoie mare de medici, dar trebuie şi alte categorii profesionale incluse, pentru că medicii nu lucrează singuri”, a precizat Rafila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.