Rafila, despre al treilea val de COVID:„Cu cât reușim să vaccinăm mai repede cu atât creșterea va fi mai redusă”

Alexandru Rafila

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății  a explicat cum poate fi evitat un al treilea val al pandemiei COVID-19. Specialistul este de părere că țara noastră se află într-o competiție între viteza de vaccinare și creșterea numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

„În primul rând, cele trei scenarii de la INSP simulează un trend similar de creștere cu cel înregistrat în ultimele 2 săptămâni și atunci vom ajunge la o cifră nu foarte mare de cazuri noi, la 20 martie sau o situație extremă, precum cea prezentată, la peste 8.000 de cazuri. Personal cred că vom fi undeva între varianta medie, cea cu 4.500 de cazuri și situația din acest moment, undeva în jur de 3.000 de cazuri, în medie, înregistrate zilnic. Sunt câteva elemente care sunt importante și pe care aș vrea să le subliniez. Noi suntem într-o competiție, între viteza cu care vaccinăm și potențiala creștere a numărului de cazuri. Practic este un sistem invers proporțional, cu cât reușim să vaccinăm mai repede cu atât creșterea va fi mai redusă și lucrul acesta nu depinde doar de noi, depinde și de cantitatea de vaccin care va ajunge în România și dacă să zicem este o anumită penurie de vaccinuri și nu reușim să vaccinăm mai mult de 35.000 de persoane pe zi, cu siguranță luna în luna aprilie va fi o cu totul și cu totul altă situație pentru că mai multe milioane de doze vor sosi în România în fiecare din aceste luni”, a declarat Alexndru Rafila la Antena3.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.