Pedeapsă record pentru atacatorul de la mall: 30 de ani de închisoare VIDEO

sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

Atacatorul de la mall-ul din Brăila, care în urmă cu un an a intrat intenționat cu mașina în 10 persoane și a înjunghiat un bărbat, a primit o pedeapsă record: 30 de ani de închisoare. Magistrații au stabilit că Marius Valentin Parfenie a comis infracțiunile de tentativă de omor, tâlhărie, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Sentința în cazul atacatorului de mall a fost pronunțată pe 3 decembrie de Tribunalul Brăila. Decizia nu este, însă, definitivă.

„În temeiul prevederilor art. 38 alin. 1 şi 2 şi art. 39 alin. 1 litera b din Codul Penal, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului constând în pedepsele închisorii de 10 ani, 8 ani, 12 ani, 20 de ani, 3 ani, 4 ani, 1 an şi 2 luni şi respectiv 1 an şi 2 luni, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 13 ani, o lună şi 10 zile reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 33 de ani, o lună şi 10 zile de închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 60 din Codul Penal, constatând că pedeapsa principală rezultantă depăşeşte maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă a ÎNCHISORII DE 30 DE ANI. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 1 din Codul Penal raportat la dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i din Codul Penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de vehicule pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante a închisorii de 30 de ani, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”, scrie pe portalul Tribunalului Brăila.

Atacatorul: Trebuie să curgă sânge pentru țara asta! Sunt un terorist!

Pe 11 noiembrie 2018, un tânăr de 20 ani a rănit zece persoane, după ce a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului. În urma atacului de la Mall Brăila au fost rănite şapte persoane, cinci adulţi şi doi copii, de 11 şi respectiv 13 ani.

„…inculpatul s-ar fi deplasat cu autoturismul sustras în cea mai aglomerată zonă a Municipiului Brăila, într-o zi de duminică, la prânz, adică chiar în zona mall-ului din Brăila, unde ar fi forţat intrarea, cu scopul vădit de a pătrunde în interior pentru a face foarte multe victime (aşa cum inculpatul a avut intenţia de la început), însă activitatea infracţională i-ar fi fost îngreunată de pilonii din beton aflaţi la intrare, pe care inculpatul i-ar fi lovit, ceea ce l-ar fi frânat blocând maşina prin proiectare în stâlpul intrării în magazin, context în care inculpatul ar fi acroşat şi ar fi lezat integritatea corporală a 7 persoane, inclusiv doi minori. Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că doar hazardul a făcut ca victimele lovite la Mall-ul din Brăila să nu fie ucise efectiv, pentru că intenţia vădită a inculpatul ar fi fost de la început uciderea acestora, aşa cum acesta de fapt a şi declarat. Pe de altă parte, mai reţine judecătorul de drepturi şi libertăţi, consecinţele faptelor inculpatului ar fi fost şi mai grave dacă nu se bloca autoturismul la intrarea în Mall şi dacă inculpatul nu era oprit la timp de către cetăţenii cu spirit civic care au acţionat imediat şi l-au extras pe inculpat din autoturism (chiar în momentul în care inculpatul încerca în continuare să efectueze manevre cu autoturismul înapoi pentru a vira apoi înainte şi a forţa pătrunderea în Mall, unde avea de gând să lovească lumea la întâmplare), după care au oprit motorul maşinii, au aruncat cheile de contact, iar inculpatul a fost imobilizat până la sosirea echipajelor de poliţie”, arată un document al Tribunalului Brăila.

Potrivit procurorilor, Marius Valentin Parfenie “avea discernământ” în momentul comiterii faptei, aşa cum reiese din rezultatul expertizei psihiatrice făcute la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”.

De asemenea, Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) Iaşi a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila rezultatul probelor de sânge, care arată că Parfenie nu se afla sub influenţa drogurilor în momentul în care a comis fapta, dar avea o alcoolemie în sânge de 1,25 grame la mie.

Marius Valentin Parfenie a fost arestat preventiv pe 12 noiembrie și de atunci stă în arestul IPJ Brăila și la Penitenciarul Jilava.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.