Iohannis, apel către populaţie să respecte avertizările meteo: Pentru a evita tragedii

FOTO: Presidency.ro
FOTO: Presidency.ro

În timp ce coaliția de guvernare negociază măsurile fiscale – modificări de taxe și impozite și regândirea unor facilități fiscale – ca să se încadreze în deficitul asumat de 4,4%, președintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook un mesaj în care vorbește despre furtunile violente și valurile de căldură resimțite și în România.

CITEŞTE ŞI: Iohannis, după atacul cu drone de la granița României: Securitatea Mării Negre este grav afectată!

El îi înseamnă pe oameni să țină cont de avertizările meteorologice „pentru a evita tragedii”.

Președintele Klaus Iohannis, care are reacții rare în spațiul public pe teme de actualitate și care scrie pe Facebook de obicei pentru a anunța participarea la diverse summit-uri, a transmis joi un mesaj despre vreme.

„În aceste zile, România și Europa resimt cu intensitate efectele schimbărilor climatice prin furtuni violente, valuri intense de căldură și incendii de vegetație amplificate de temperaturile atipic de ridicate.

Suntem martori la fenomene meteo extreme cu impact major asupra bunăstării, a sănătății și chiar asupra vieții cetățenilor.

Sisteme de avertizare

Pentru a-i proteja pe oameni, trebuie să dezvoltăm continuu sistemele de avertizare timpurie cu privire la fenomenele meteo extreme.
Este deosebit de important să ținem cu toții cont de aceste avertizări meteorologice pentru a evita tragedii. Sunt alături de familiile victimelor și de toți cei răniți în urma vijeliilor din ultimele zile”, a scris Iohannis pe Facebook.

România s-a confruntat în ultima perioadă cu valuri de caniculă, cu temperaturi de peste 40 de grade, dar și cu furtuni. Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,patru persoane au murit miercuri în România pe fondul vijeliilor puternice și s-au înregistrat pagube în București și în 22 de județe.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.